CM de handbal – România a învins Cehia şi a terminat grupa pe locul secund

0
366

Naţionala de handbal feminin a României a învins, vineri, la Novi Sad, reprezentativa similară a Cehiei, cu scorul de 29-23 (14-7) în ultimul meci din grupa D, pe care o încheie pe locul secund, urmând a întâlni în optimi formaţia de pe locul trei din grupa C, cel mai probabil aceasta urmând să fie Polonia.  Au marcat pentru naţionala lui Tadici: Neagu 5 goluri, Marin 4, Pintea 3, Dincă 3, Chiper 3, Buceschi 3, Nechita 2, Pîrvuţ 1, Brădeanu 1, Ardean-Elisei 1, Perianu 1, Ciuciulete 1, Ţăcălie 1. Jucătoarea meciului a fost aleasă portarul României, Paula Ungureanu.

Tot vineri, în grupa D s-au mai disputat partidele Tunisia-Australia 25-15 şi Ungaria-Germania 26-27.  Germania încheie pe locul 1, neînvinsă, cu 10 puncte, urmată în clasament de România, cu 8, Ungaria, cu 6 şi Cehia, cu 4 – toate fiind calificate în optimi – plus Tunisia, 2 puncte, pe locul cinci, şi Australia, 0 puncte, pe 6.