Lotul naţionalei de handbal feminin pentru Euro 2024

0
331

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, Florentin Pera, a anunţat lotul de 18 jucătoare pentru Campionatul European 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în Austria, Ungaria şi Elveţia. După ce Cristina Neagu, Eliza Buceschi şi Crina Pintea s-au retras din echipa naţională, Pera a intrat în conflict cu coordonatoarea Cristina Laslo, pe care a îndepărtat-o şi de la echipa de club pe care o antrenează, Gloria Bistriţa, aşa încât şansele tricolorelor de a avea un parcurs onorabil la Euro sunt minuscule. De altfel, România s-a clasat pe locul 4 la Trofeul Carpaţi, disputat recent la Cluj. Tricolorele vor participa la turneul Golden League, la Viborg, în perioada 19-25 noiembrie. La EURO 2024, echipa României va evolua în Grupa B, alături de Cehia (pe care o va întâlni pe 29 noiembrie), Muntenegru (1 decembrie) şi Serbia (3 decembrie).

Lotul României pentru Euro 2024:
Portari: Bianca Curmenţ (Corona Braşov), Diana Ciucă (Rapid Bucureşti), Daciana Hosu (CSM Bucureşti);
Extreme dreapta: Oana Borş (Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistriţa);
Interi dreapta: Daria Bucur (Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);
Coordonatori: Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (CSM Corona Braşov);
Interi stânga: Bianca Bazaliu (Gloria Bistriţa), Sorina Grozav (Rapid Bucureşti), Ştefania Stoica (Rapid Bucureşti);
Extreme stânga: Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (Dunărea Brăila);
Pivoţi: Lorena Ostase (Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (Dunărea Brăila), Ştefania Jipa (Gloria Buzău).

Selecţionerul Florentin Pera colaborează cu Bogdan Burcea, de la Corona Braşov, ca antrenor secund, şi cu Ildiko Barbu Kerekes – antrenor cu portarii.
Nicio jucătoare de la SCM Universitatea Craiova nu este prezentă la Euro 2024 în echipa României.