Câte ceva despre politica externă!

Nu prea mult, deloc excesiv, dar politica externă, ca temă în dezbaterile prilejuite de campania electorală, pentru alegerile prezidenţiale, nu lipseşte. Conform aşteptărilor, se arată „pe problemă” Marcel Ciolacu, Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă, mai credibili şi prin plusul de experienţă datorat funcţiilor deţinute, toţi cei enumeraţi probând nu doar plusul de expertiză, dar şi o înţelegere mai clară a contextului politic internaţional, în care nu e loc de amatorism şi improvizaţie şcolărească. Din păcate nu suntem… în 2020, când puteai spune răspicat că tema Europei nu reprezintă o prioritate reală în respectivele alegeri. Fiind subînţelească. Realuate la indigo măsurile „consolidării poziţiei internaţionale a României prin întărirea relaţiilor cu UE, NATO şi parteneriatele strategice, în special cu SUA” sau „sprijinirea Ucrainei în contextul războiului cu Rusia”, „extinderea UE prin admiterea Republicii Moldova”, regăsite la candidaţii enumeraţi, au nuanţele lor. Nu ştim deocamdată care va fi relaţia noii administraţii americane cu Bruxelles-ul, fiindcă din primele semnale nu pare a avea aceeaşi amplitudine, şi din perspectiva unor declaraţii deloc bine calibrate ale unor lideri europeni, inclusiv Ursula von der Leyen, la adresa lui Donald Trump, în decursul timpului ş.a.m.d.. Întrebarea „de partea cui sunteţi”, a UE sau a SUA, încă nu s-a pus, dar nici nu poate fi deplin exclusă. Zici Bruxelles „acadeaua atlantică” s-a dus, zici Washington, îşi ia zborul „acadeaua comunitară”, mult mai consistentă. Audiată ieri, în Parlamentul European, candidata la postul de Înalt reprezentant pentru afaceri externe şi politici de securitate, Kaja Kallas, fost prim-ministru al Estoniei, care îi succede spaniolului Josep Borrell, a spus că nu vede doar Moscova ca pe o ameninţare şi a enunţat China, Coreea de Nord, Iranul, ţări care încearcă, în opinia ei, să schimbe regulile impuse de ordinea internaţională. Şi chiar încearcă, fiindcă se vorbeşte de o lume multipolară, şi asta s-a întâmplat la summit-ul BRICS de la Kazan. A subliniat importanţa Alianţei trans-atlantice, dar în general n-a strălucit, în abordările oferite. Nu se anunţă, oricum, o busolă impecabilă, în diplomaţia internaţională. Moştenirea Klaus Iohannis, în domeniul politicilor externe, este una plată. Nu poate fi nici anulată, nici continuată fiindcă n-a excelat prin nimic. Lista şefilor de stat şi guvern care ne-au vizitat nu e minusculă, iar Bucureştiul s-a dovedit străin de orice declaraţie belicoasă. Până la un punct lucrurile erau clare altădată: o bună politică externă se baza pe o bună politică internă. Dacă politica internă era proastă, politica externă nu putea fi un şir de succese neîntrerupte. Astăzi lucrurile s-au schimbat, fiindcă lumea se schimbă. Premierul ungar, cine s-ar fi aşteptat, a împărtăşit pe pagina sa de Facebook cum a fost sunat la telefon de Donald Trump, într-un moment în care se afla cu soţia în bucătărie şi îşi bea ceaiul: „Mi s-a spus că Donald Trump vrea să vorbească cu mine”. Şi preşedintele nou ales m-a apelat: „Bună seara Viktor! Ce mai facem?” Potrivit ştirilor din presă Donald Trump l-a ales pe Marco Rubio, senator de Florida, ca nou secretar de stat, el reprezentând politica externă tradiţională, bazată pe valori conservatoare, care a caracterizat Washingtonul în timpul războiului rece. Steve Bennon, unul dintre cei mai cunoscuţi susţinători ai lui Donald Trump, într-un interviu pentru Corriere della Sera, referindu-se la relaţia dintre SUA şi Europa, a precizat: „Nu avem nevoie de ajutorul nimănui în Europa. Nu este nevoie de mediatori, pentru că Orban, Le Pen şi Farage sunt alături de noi”. El a sfătuit-o şi pe Giorgia Meloni să rămână fidelă convingerilor ei cunoscute. Nu poate exista nici o îndoială. Noua hartă politică este o provocare serioasă pentru toată lumea, mai ales în condiţiile în care războiul ruso-ucrainian s-ar putea încheia, ca urmare a unui acord de fond între preşedintele Rusiei şi noul preşedinte al SUA. Viitorul preşedinte al României, care va fi ales, prin consilierii pe care îi va aduce la Cotroceni, la rândul său, va trebui să aibă abilităţi de excepţie, o bună orientare şi un simţ politic comparabil cu cel… al lui Viktor Orban.