În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J Dolj, poliţişti de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Dolj, D.S.P, A.N.P.C. şi I.T.M. Dolj, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19, la activităţile de verificare participând peste 420 de forţe de ordine. În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie (astfel încat să acopere nasul şi gura) de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. De asemenea, poliţiştii rutieri şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj, în colaborare cu inspectori din cadrul I.S.C.T.R., au desfășurat acțiuni pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 200 de societăți comerciale, 250 de locaţii de interes, 410 de mijloace de transport, fiind legitimate totodată peste 5.200 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 184 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 27.000 de lei, din care 170 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie şi 10 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie. Poliţiştii rutieri au aplicat 104 sancţiuni contravenţionale, dintre care 9 sancţiuni conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de peste 15.000 de lei, iar ca măsură complementară au reţinut 11 permise de conducere şi au retras șase certificate de înmatriculare. Totodată, politiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier.