Puştii lui Papură au rezistat în inferioritate numerică şi au 4 victorii la rând

0
380

Echipa a doua a Universităţii Craiova a ajuns la patru victorii consecutive, dar cea din urmă, din etapa a 12-a a seriei C4, nu s-a conturat deloc uşor, 1-0 cu echipa din Timiş, ACS Ghiroda. Unicul gol a fost marcat în prima repriză de Ionuţ Frăsineanu, după un atac prelungit şi mai multe şuturi la poarta adversă. La fel ca în meciul cu Naţional Sebiş, craiovenii l-au pierdut pe căpitanul Raul Hreniuc, eliminat direct pentru atac brutal asupra adversarului. Puştii lui Cornel Papură au rezistat însă presiunii oaspeţilor din ultima jumătate de oră şi au obţinut toate punctele, deşi puteau fi scutiţi de emoţiile finalului de meci, în care portarul Dică a apărat formidabil în câteva rânduri, dacă ar fi concretizat unul dintre cele câteva contraatacuri în superioritate numerică pe care şi le-au creat, însă au ratat copilăreşte prin Gunie şi Petre. Gazdele au avut emoţii şi din cauza ambulanţei, care l-a transportat la spital pe jucătorul accidentat de Hreniuc şi trebuia să revină în decurs de 15 minute la stadion, partida fiind întreruptă preţ de 10 minute pentru revenirea „Salvării”. Cornel Papură a folosit formula: Dică – Borţa, Ion, Hreniuc, Trocan – Enache, Iuga (89 Chiriţă), Ţoiu – Frăsineanu (88 Şerban), Alex Popescu (70 Gunie), Petre. În etapa viitoare, Universitatea II Craiova va evolua în deplasare, în compania echipei CSM Şcolar Reşiţa.

Şi cealaltă echipă doljeană a câştigat partida din etapa a 12-a, 3-0 pe stadionul „Chimia” din Işalniţa, în compania echipei AFC Hermannstadt II.  Golurile au fost marcate de Dinu (34, 78) şi Borhot (66). Antrenorul Cosmin Fruntelată a folosit echipa: Nedeianu – Calu, Preda, Lupu (59 Borhot), Tereche – Tudor, D. Stancu – Chivu (81 Geanimu), Badea (68 Papa), Cruşoveanu – Dinu (85 Toshi).