Potrivit IPJ Dolj, ieri după-amiază, în jurul orei 15.30, pe D.N. 55, în localitatea Teasc, polițiștii rutieri aflați în serviciului de patrulare l-au depistat pe S.M., de 17 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Polițiștii au stabilit și faptul că autoturismul i-a fost încredințat spre conducere de tatăl său, Florian S., de 40 ani, din Craiova. Pe numele celor doi polițiștii au întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale.