Consilierii judeţeni au aprobat „Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Dolj pentru perioada 2014-2020”

0
1170

Şedinţă extraordinară ieri, la Consiliul Judeţean Dolj. Două proiecte importante s-au aflat pe ordinea de zi, acestea au fost votate de toţi consilierii judeţeni, prezenţi în sala de şedinţe. S-a aprobat astfel „Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Dolj pentru perioada 2014-2020” şi un proiect privind „Repartizarea unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2015 pentru drumurile judeţene şi comunale” . „V-am convocat astăzi (n.r ieri) la această şedinţă pentru două motive pe care le-am considerat foarte importante. Mai mulţi primari au depus proiecte pe fonduri europene. O parte din localităţile din judeţul Dolj şi-au făcut propriile strategii, dar cele mai multe nu au aceste strategii şi au apelat la strategia judeţului pe care o puteţi studia accesând pagina de internet a Consiliului Judeţean Dolj, Vor de 111 localităţi care au nevoie de a obţine un punct corespunzător pentru a acesa aceste fonduri. Strategia judeţului include o listă de proiecte promovate de către alte organizaţii dar care au impact asupra  dezvoltării judeţului Dolj, aşa cum sunt proiectele cuprinse în Masterplanul General de Transporturi. Vorbim aşadar de o viziune corelată. Au avut loc cinci consultări publice”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Consiliul Judeţean Dolj a încheiat contractul de prestări servicii pentru elaborarea strategiei de dezvoltare economică-socială a judeţului Dolj pentru perioada 2014-2020 cu SC Avensa Consulting SRL, ofertantul câştigător al procedurii de achiziţie servicii.

12.335 mii lei repartizate comunelor pentru drumuri

        Această strategie are rolul de a orienta dezvoltarea economică, socială, teritorială echilibrată a unităţii administrativ teritoriale în perioada 2014-2020, fundamentând accesul la fondurile europene, sursele de finanţare publice şi private, precum şi cele provenind de la alte categorii de donori, în contextul actual creat de apartenenţa României la Uniunea Europeană. Procesul de elaborare a strategiei are trei etape : analiza şi colectarea datelor; elaborarea proiectului SDES Dolj şi consultare publică cu aprobare prin  Hotărârea Consiliului Judeţean Dolj. „Până în prezent au fost parcurse primele două etape, acestea incluzând şi cinci grupuri de lucru la care au participat instituţiile şi organismele relevante pentru toate domeniile de dezvoltare economico-socială a judeţului. Documentul include atât o analiză amănunţită a situaţiei existente la nivelul judeţului Dolj în toate domeniile vieţii economico-sociale, însoţită de o analiză SWOT, cât şi liste de proiecte, acţiuni şi măsuri considerate prioritare pentru Consiliul Judeţean Dolj şi insituţiile sale subordonate, instituţiile şi serviciile finanţate parţial de către administraţia judeţeană precum şi a organizaţiile economice la care judeţul Dolj deţine participaţii”, se mai precizezaă în raportul întocmit de CJ Dolj şi prezentat consilierilor, ieri.

Prin votarea celui de-al doilea proiect, consilierii judeţeni au aprobat repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale în valoare de 12.335 mii lei, pe anul 2015. „Prin HG nr 911/03.11.2025 privind repartizarea pe judeţe a sumelor necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, judeţului Dolj i-au fost repartizate sume defalcate din TVA pentru drumuri în valoare de 12.335 mii lei. ” a mai spus şeful administraţiei judeţen.