Număr-record de bolnavi cu diabet în Dolj

0
390

Aproape 37.000 de doljeni figurează în evidenţele medicilor cu diabet şi se presupune că alte câteva mii de persoane suferă de aceeaşi boală fără măcar să ştie. Nu-i de mirare că diabetul ocupă locul al doilea într-o ierarhie a celor mai grave boli înregistrate în Dolj, după cele cardiovasculare. În acest context, DSP Dolj va derula campania naţională „Şi tu poţi controla diabetul”.

A avea diabet este dificil. O recunosc chiar medicii care au grijă de aceşti pacienţi. Pentru tratamentul şi managementul bolii, bolnavii trebuie să ia decizii importante toată viaţa: să îşi măsoare zilnic nivelul glicemiei, să ia medicamente, să facă exerciţii fizice cu regularitate, să îşi ajusteze dieta şi să îşi schimbe obiceiurile alimentare. Mai mult, bolnavii diabetici trebuie să facă faţă tuturor complicaţilor bolii, prin importante ajustări în plan psihologic. Rezultatele se bazează în mare parte pe deciziile luate, de aceea este foarte important ca aceşti bolnavi să fie bine instruiţi în legătură cu boala lor, iar nevoile fiecăruia să poată fi ajustate de personal medical specializat.

Fără o educaţie specială despre diabet, aceşti bolnavi nu sunt pregătiţi să ia decizii, să îşi schimbe comportamentul şi să înfrunte toate problemele ridicate de această boală. Un management  deficitar al bolii duce la rezultate medicale slabe şi la creşterea riscului pentru complicaţii.

Educaţia bolnavilor diabetici se realizează având la dispoziţie o echipă multidisciplinară. În unele ţări există astfel de echipe, dar în multe altele, nu numai că nu există, dar nici nu îi este recunoscută importanţa din punct de vedere medical.

Campanie DSP Dolj pentru promovarea unei alimentaţii sănătoase

Mâine în întreaga lume va fi marcată „Ziua Mondială a Diabetului”. Pentru anul 2014 activităţile de celebrare pe plan mondial se vor desfăşura sub sloganul „Alimentaţia sănătoasă şi Diabetul”.

La nivel local, partenerii  în realizarea campaniei susţinute de DSP Dolj sunt  autorităţile publice locale care au în subordine cabinetele şcolare, asistenţii comunitari, mediatorii sanitari, cabinetele de medicină de familie, Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie – filiala Craiova, Societatea Studenţilor Medicinişti din Craiova, Organizaţia Studenţilor Farmacişti Craiova, Crucea Roşie Dolj şi Asociaţia Europrotector. Scopul campaniei este de conştientizarea populaţiei cu privire la însuşirea unui comportament alimentar sănătos în profilaxia şi controlul diabetului.

Obiectivele campaniei sunt informarea populaţiei asupra efectului benefic al alimentaţiei sănătoase, conştientizarea populaţiei cu privire la rolul pe care fiecare îl are în gestionarea propriei sănătăţi, conturarea importanţei micului dejun în contextul unui comportament alimentar sănătos.

Peste 12.000 de bolnavi mor în fiecare an din cauza diabetului

Diabetul este provocarea majoră de sănătate a secolului 21. Actualmente există 382 milioane de persoane cu diabet şi aproximativ 280 milioane cu risc major de a dezvolta această afecţiune. Pentru anul 2035 se prognozează în jur de o jumătate de miliard de persoane cu diabet. În acest sens fiecare este implicat şi fiecare are un rol de jucat în a ajuta la reducerea afluxului persoanelor cu diabet şi a proteja viitorul. Campania din 2014 îşi doreşte să inspire şi să angajeze comunităţile locale în promovarea unei alimentaţii sănătoase, începând cu cea mai importantă masă a zilei: micul dejun.

În Europa, în anul 2013, au fost înregistraţi 56 de milioane de pacienţi cu diabet cu vârste cuprinse între 20 si 79 ani, dintr-o populaţie generală de 659 milioane persoane de aceeași vârstă. Prevalenţa regională a bolii este de 8,5%. Numărul de copii cu vârste între 0 şi 14 ani cu DZ de tip 1 este de 129.400, iar cazurile noi diagnosticate pe an sunt de 20.000.  Decesele cauzate de diabet în Europa , în anul 2013 au fost în număr de 618.600 dintre care 329.500 la femei şi 289.100 la bărbaţi.

Ţările  europene cu cei mai mulţi pacienţi diabetici ( 20-79 ani), în anul 2013 au fost: Federaţia Rusă cu 10,9 milioane, Germania cu 7,6 milioane, Turcia cu 7 milioane, Spania cu 3,8 milioane şi Italia cu 3,6 milioane. În România, în anul 2013, din cele 16.554.620 persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 79 de ani, 851.070 erau pacienţi cu diabet (20 – 79 ani). Prevalenţa naţională a DZ este de 5,14%, iar numărul de decese cauzate de diabet la grupa de vârstă 20-79 de ani este de 12.179.