Stare de catastrofă naţională în Filipine: Echipe de salvare şi ajutoare sosesc din lumea întreagă

0
425

Echipele de salvare se luptă să transporte ajutoare în centrul Filipinelor, distruse de unul dintre cele mai puternice taifunuri care a atins uscatul, în timp ce disperarea creşte în rândul supravieţuitorilor înfometaţi, constrânşi să recurgă la jafuri. Această situaţie l-a făcut, luni, pe preşedintele Benigno Aquino, să anunţe starea de catastrofă naţională, care permite impunerea controlului asupra preţurilor şi accelerarea deblocării fondurilor. Amploarea pagubelor se conturează puţin câte puţin, la patru zile de la trecerea lui Haiyan, care, se tem autorităţile, ar fi provocat moartea a mii de persoane. Vântul a depăşit 300 de kilometri pe oră, iar o succesiune de valuri gigantice a devastat zone întregi, în special pe insulele Leyte şi Samar. Naţiunile Unite au afirmat că este posibil un bilanţ de peste 10.000 de morţi doar în oraşul Tacloban şi a prevenit că trebuie „aşteptat ce e mai rău” de la bilanţul definitiv. „Totul este distrus”, a descris situaţia generalul american Paul Kennedy, sosit luni pe insula Leyte cu aproximativ 90 de puşcaşi marini şi două avioane C-130 pline cu provizii şi materiale, avangarda unui ajutor american care ar trebui să includă în jur de 15 aparate, printre care MV-22 Osprey, aparate hibride care permit decolarea la fel ca un elicopter şi pot astfel atinge zone greu accesibile. Pentagonul a ordonat, de asemenea, portavionului George-Washington şi altor nave americane să se îndrepte spre Filipine pentru a acorda asistenţă. Alţi 90 de militari americani au părăsit luni baza Marinei de la Futenma, pe insula Okinawa (Japonia), cu destinaţia zonelor sinistrate. Washingtonul a anunţat, de asemenea, deblocarea unui ajutor umanitar în valoare de 20 de milioane de dolari. Marea Britanie va trimite la rândul ei un distrugător şi un avion de transport militar pentru a participa la operaţiunile de salvare, a anunţat  premierul britanic David Cameron. Londra va debloca, de asemenea, 10 milioane de lire (12 milioane de euro) ca ajutor, a adăugat el. Echipele de salvare caută să transporte corturi, alimente şi provizii medicale la Tacloban, capitala insulei Leyte şi oraş de coastă cu 220.000 de locuitori, care este acum doar un câmp acoperit cu dărâmături şi cadavre, unde mirosul descompunerii se simte în aer. Însă munca echipelor de salvare este îngreunată de jafuri şi nervozitatea extremă a locuitorilor înfometaţi, privaţi de apă potabilă şi electricitate. Magazine de alimente şi un convoi al Crucii Roşii au fost atacate. Sute de militari şi poliţişti au fost trimişi la faţa locului luni, pentru a restabili ordinea.