Energia Nucleară, sursa viitorului, prezentată la Universitatea din Craiova

1
538

Directorul general al Agenției de Energie Nucleară a SUA, William Magwood, a fost, astăzi, 13 octombrie,  la Universitatea din Craiova și a participat  la o sesiune specială,  pe tema „Nuclear Energy Opportunities and Challenges in a New Era”. Au fost discuţii ample, fiind şi invitaţi, vorbindu-se despre beneficiile folosirii energiei nucleare. România este într-un trend ascendent, din acest punct de vedere, şi sunt mari speranţe ca, în maximum 10 ani, să avem o pondere mare de independenţă energetică. Lucrările au fost deschise de prof.univ.dr. Radu Constantinescu, din cadrul Facultăţii de Fizică a Universităţii din Craiova.

William Magwood , Directorul general al Agenţiei de Energie Nucleară a SUA,  avut  o întâlnire cu studenții și cadrele didactice ale Universităţii din Craiova, vineri, 13 octombrie 2023, de la ora 09:00, în Aula “Mihai I al României”.  La eveniment, s-a discutat despre rolul Universităților în promovarea unor tehnologii curate de generarea energiei nucleare și a unor strategii globale de utilizare pașnică a acesteia. Acesta a vorbit cu reprezentanții Universității din Craiova și despre strategia de formare a specialiștilor în domeniul energiei nucleare, în contextul în care, în următorii ani, va fi nevoie de cel puțin 2.000 de angajați în acest sector. Întâlnirea a avut loc   în cadrul workshop-ului „Physics în Balkans and the European Integration”, organizat de Facultatea de Științe. Agenția de Energie Nucleară este o instituție interguvernamentală, care facilitează cooperarea între țările cu infrastructuri avansate de tehnologie nucleară , în vederea obținerii excelenței în materie de securitate nucleară, tehnologie, știință, mediu și legislație. “Tehnologia nucleară este viitorul. România are capacităţi mari de dezvoltare în acest sens. În ţara dumneavsoastră este Centrala de la Cernavodă, iar, în foarte scurt timp, pe lângă cele două reactoare aflate în funcţiune, vor intra în circuit şi reactoarele 3 şi 4. Am înţeles că este nevoie de peste 2.000 de specialişti noi în România. În judeţul Dâmboviţa (la Doiceşti – n.r.), va fi pusă în funcţiune o nouă centrală de mare putere. Cred că, pentru intrarea acesteia în funcţiune, termenul cel mai rezonabil este 2029. Îi rog pe tinerii români să se aplece spre aceste specializări, toate complet digitalizate. La început, cei care vor să aplice pentru aceste ocupaţii, vor primi o pregătire de bază, apoi, în funcţie de specializare, vor primi mai multe cunoştinţe. Vreau să mai spun ceva: opinia publică trebuie să cunoască beneficiile folosirii acestei energii, să fie corect informată”, a precizat William Magwood.

Se pregăteşte o Şcoală de Energetică Nucleară

Partea română a venit, în cadrul discuţiilor cu precizări, cât se poate de realiste. “Zilele trecute, la Piteşti, a avut loc o întâlnire asemănătoare cu cea de la Craiova. Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Nuclearelectrica. Discuţiile au fost pe toate palierele, dar un singur lucru a răzbătut : este nevoie de 3.000 de specialişti, atenţie !, noi. În maximum 10 ani, putem atinge vârful folosirii energiei nucleare, iar independenţa energetică a României să crească. Noi, la Piteşti, ne dorim înfiinţarea unei Şcoli de Energetică Nucleară, iar, în câteva luni, vom obţine deschiderea acesteia . De această nouă sursă poate beneficia toată industria, indiferent de ramură”, a precizat prof.univ.dr. Dumitru Chirleşan, rector al Universităţii din Piteşti, specialist în acest domeniu.

Un viitor geniu

O surpriză plăcută pentru auditoriua a fost cea a lui Vladimir Vârzob. Numele acestuia nu spune, deocamdată nimic, dar  poate fi una dintre speranţele României. Este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional “Traian” din Drobeta Turnu – Severin şi are un proiect, la care lucrează de doi ani, în domeniul energiei nucleare, pe care îl şi se reprezintă : “nu ştiu de unde mi-a venit ideea, eu am fost pasionat de mic de ştiinţele exacte. Am realizat o baterie de captare a energiei, prin folosirea celei nucleare. Am lucrat timp de doi ani, dar, până a fi cuantificat, mai este nevoie de muncă. Oricum, îmi doresc să urmez studii în acest domeniu”.

1 COMENTARIU

Comments are closed.