Maraton: Fenomenalul Eliud Kipchoge – sub 2 ore!

0
437

O oră, 59 minute şi 40 de secunde a realizat ieri la Viena etiopianul Eliud Kipchoge, devenind primul atlet care coboară sub 2 ore la proba de maraton, performanţă ieşită din comun. Care din păcate nu va fi omologată, şi astfel recordul oficial rămâne cel de 2 ore, 1 minut şi 20 de secunde, aparţinând aceluiaşi Kipchoge în 2018 la Berlin. Performanţa atletului etiopian în vârstă de 34 de ani este extraordinară, el parcurgând 42,195 km, cu o viteză de 21 km-oră, graţie şi ajutorului logistic de care a beneficiat. A parcurs în 28 min. şi 20 sec. primii 20 km ai maratonului. Doar Julien Wanders (27 min. 25 sec) record în curs de omologare, Abdallah Bahar (28 min. 5 sec), Jimmy Gressier (28 min. 12 sec.) Dris El Hismer (28 min. 13 sec) şi Mohamed Ezzher (28 min. 17 sec) şi James Theury (28 min. 18 sec), mai sunt pe aproape. Cu o medie de 2 min. şi 50 sec. pe km. parcurs, atletul Kenyan a accelerat pe final parcurgând 2195 m în 6 min. şi 4 sec, ceea ce înseamnă o medie orară de 21,8 km/h. El a parcurs aşadar 105 ture de pistă (400 m) cu o medie de 2 min. şi 50 sec. Condiţiile în care s-a alergat nu întrunesc condiţiile standard definite de AAF.  Iată defalcat distanţa parcursă: km 5 – 14 min. 14 sec; Km 10 – 28 min. 28 sec; Km 15 – 42 min. 34 sec; Km 21 – 59 min. 35 sec; km 30 – 1 oră 25 min. 11 sec.; km 35 – 1 oră 39 min. 23 sec; km 40 – 1 oră 53 min. 36 sec. Km 42,195 – 1 oră 59 min. 40 sec.