Fabrica Ford de la Craiova prinde viteză cu noul model EcoSport

0
475

Producţia noului model Ford EcoSport a fost lansată, ieri, la Craiova, în cadrul unui eveniment la care au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, şi o serie de oficialităţi locale. Ford a investit până la 200 de milioane de euro la Craiova pentru a construi noul EcoSport. Investiţia totală pe care Ford a realizat-o la Craiova începând cu anul 2008 depăşeşte un miliard de euro. Producţia noului EcoSport creează 1.700 de noi locuri de muncă noi, astfel încât, până la finalul anului, fabrica de la Craiova va ajunge la 3.900 de angajaţi. SUV-ul care va fi produs la Craiova va fi vândut pe 56 de pieţe de pe patru continente. Versiunea restilizată a lui EcoSport oferă un interior mai sofisticat, un puternic şi eficient motor diesel Ford EcoBlue de 1.5 litri, sistemului Intelligent All Wheel Drive şi o versiune sportivă ST-Line.

         Ford a început de ieri, la Craiova, producţia noului SUV de clasă mică EcoSport, ţintind segmentul aflat în cea mai accelerată creştere din Europa. Decizia de a construi noul EcoSport în Europa în locul continuării importului său de la fabrica Ford din Chennai, India, va ajuta Ford să se ridice la cererile în creştere ale clienţilor din acest segment. „EcoSport este un nou exemplu al modului în care Ford îşi construieşte operaţiunile pe baza avantajelor propriei game – implicit pe baza unor SUV-uri de clasă mondială”, a declarat Steven Armstrong, vicepreşedinte al grupului şi preşedinte al Ford Motor Company Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. „Odată cu creşterea cererilor pentru EcoSport şi în general pentru SUV-urile din această categorie, este momentul oportun pentru a reloca producţia în Europa pentru a ne ridica le nivelul cerinţelor clienţilor noştri”.

“Fabrica noastră a produs unul dintre cele mai complexe vehicule”

        Preşedintele Ford România, John Oldham, a declarat că fabrica din Craiova devine unicul loc de producţie al noului EcoSport, care se va vinde în piaţa UE. La rândul său, preşedintele Iohannis a spus că, prin lansarea noului model, industria auto din România îşi creează o reputaţie puternică. ”Am început această călătorie, acum aproape 10 ani şi am crescut pas cu pas, încetul cu început, până la momentul în care fabrica de la Craiova joacă un rol important în fabricaţiei Ford Europa. Până acum puţin timp, fabrica noastră a produs unul dintre cele mai complexe vehicule din gama noastră, inconfundabilul B Max cu designul său fără contact. Continuăm să producem, cu mândrie, motorul pe benzină EcoSport de 1,10 litri, cu tehnologie avansată, un motor care echipează una din cinci maşini pe care Ford le vinde în Europa şi singurul care a câştigat titlul Motorul Internaţional al Anului, timp de şapte ani consecutiv. Astăzi, Craiova devine unicul loc de producţie al noului EcoSport, care se va vinde, în întreaga Europă, un produs care concurează într-unul dintre segmentele cu cea mai rapidă creştere pe piaţa SUV-urilor. Cred cu tărie că la Craiova este casa ideală pentru EcoSport deoarece aici avem o fabrică excelentă, produse şi oameni excelenţi”, a afirmat Oldham.

Se creează încă 1.700 de noi locuri de muncă

         Prezent la eveniment, ca invitat de onoare,  preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre şansa României de dezvoltare economică, oportunitate ce nu trebuie ratate. Pe de altă parte,  şeful statului consideră că prin lansarea noului model Ford, industria auto din România îşi creează o reputaţie tot mai puternică pe piaţa auto europeană, mai ales că evoluţiile recente sunt foarte promiţătoare. ”De exemplu, în perioada de după criză, ritmul anual de creştere a industriei noastre auto a fost de circa 15%, iar în prezent ocupăm locul 11 în Europa după producţia anuală de automobile. Prin munca dumneavoastră şi a tuturor celor care lucrează în acest domeniu, industria auto din România a ajuns să reprezinte anul trecut circa 13% din PIB şi un sfert din exporturile totale ale României, un sector foarte mare şi foarte important pentru economia noastră. Prin extinderea şi modernizarea fabricii Ford de la Craiova se creează încă 1.700 de noi locuri de muncă, ceea ce este o realizare foarte bună pentru economia locală şi regional”, a subliniat şeful statului.

Klaus Iohannis: “Craiova redevine un important centru industrial al României”

         Klaus Iohannis a mai subliniat faptul că municipiul Craiova redevine un important centru industrial al României. “Astfel, şi ca urmare a investiţiilor străine, Craiova redevine un important centru industrial al României. Aceasta ne arată, încă o dată, că investiţiile străine şi capitalul românesc trebuie susţinute şi încurajate deopotrivă. M-aş bucura să se înţeleagă, măcar în ceasul al 12-lea, că politicile economice adverse nu fac bine nimănui. De fapt, investiţiile străine consolidează capitalul românesc, aşa cum am văzut că se întâmplă şi aici. Avem la Craiova un foarte bun exemplu de ecosistem industrial compus din zeci de firme româneşti, dezvoltat în jurul firmei Ford. Important este asigurarea unei infrastructuri de calitate pentru pt a reduce din diferenţele regionale mari, infrastructura de transport trebuie să fie prioritatea zero a oricărui Guvern. Mă bucur că îl avem aici pe premier, miniştri, înainte în discuţiile pe care le-am avut am atins aceste subiect şi am primit promisiunile necesare”, a spus preşedintele ţării.

“Un loc unde poţi construi, unde poţi dezvolta”

         Cea de-a doua generaţie a modelului EcoSport, asamblat în premieră în cadrul uzinei auto de la Craiova reprezintă cea mai importantă noutate a constructorului american. Mai mult, EcoSport urmează un calendar de lansare similar cu Dacia Duster – prezentare oficială la Frankfurt, lansare în producţie şi livrare către dealeri, pentru ca spre finalul anului – începutul anului viitor să demareze livrările către clienţi. La rândul său, premierul Mihai Tudose a subliniat faptul că planurile de dezvoltare ale Ford în România arată că România este un mediu propice pentru investiţii. Totodată şeful Guvernului a subliniat importanţa industriei auto pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea PIB, cât şi din socială, prin crearea de noi locuri de muncă atât în mod direct, cât şi prin efectul de angrenare economică. ”Acum 25-27 de ani, prezenţa în România a unui nume ca Ford părea o utopie. Acum doi ani, când Andrew povestea că la Craiova va face un model nou, recunosc că am fost sceptic. Astăzi, trăim un moment de bucurie. Sunt mândru fiindcă acest mare eveniment al Craiovei, al României, al Fordului, reprezintă şi o declaraţie, practic a uneia dintre cele mai mari companii, că România este un mediu bun pentru a face business, un mediu bun pentru a face produse de calitate, un loc unde poţi construi, unde poţi dezvolta, un loc unde o companie de dimensiunile Fordului nu a venit într-o aventură, a venit să facă ceva stabil, a venit să rămână”, a declarat Tudose.

SUV-urile Ford au crescut în vânzări cu mai mult de 30% în 2016

         Vânzările de SUV-uri pe cele 20 de pieţe tradiţionale europene importante pentru Ford au crescut anul trecut cu 27% şi au adunat un sfert din totalul înmatriculărilor de autoturisme. SUV-urile Ford au crescut în vânzări cu mai mult de 30% în 2016 şi plusează cu o creştere de 27% în primele opt luni ale anului 2017. SUV-urile înseamnă, de asemenea, mai multe locuri de muncă. Până la finalul anului, Ford plusează cu 1700 de poziţii noi la Ford Craiova, totalul atingând 3900 de locuri de muncă în zona producţiei de vehicule şi în cea de producţie de motoare. Investiţia totală pe care Ford a realizat-o în complexul de top de producţie de la Craiova începând cu martie 2008, momentul preluării facilităţilor, depăşeşte un miliard de euro. Craiova va fi singura sursă de producţie EcoSport pentru Europa (cu excepţia Rusiei). În total, fabrica va livra SUV-ul Ford pe 56 de pieţe de pe patru continente. Acestea includ pieţe foarte diverse precum Marea Britanie, Noua Caledonie (Oceania), Turkmenistan (Asia Centrală) sau Africa de Sud. Alături de noul EcoSport, echipa Ford Craiova va continua să producă motorul Ford 1.0 EcoBoost, singurul câştigător al titlului „Motorul Internaţional al Anului” timp de patru ani consecutivi.

Tatăl meu a lucrat pentru Ford ca inginer timp de 40 de ani

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, prezent la Craiova, a subliniat faptul că investiţia de 200 de milioane de euro făcută de grupul Ford pentru producţia în fabrica de la Craiova a modelului EcoSport „demonstrează încrederea acestei companii în România şi forţa de muncă” din ţara noastră. „Investiţia a creat circa 1.700 de noi locuri de muncă la Craiova, iar Guvernul României şi-a demonstrat angajamentul faţă de activitatea desfăşurată aici. Este o demonstraţie a deschiderii Guvernului faţă de investiţiile americane şi faţă de nevoie a face un cadru de politici stabil şi o infrastructură publică. Fratele meu a lucrat pentru Compania Ford Motor, înainte a fi membru al serviciului diplomatic, şi eu am lucrat pentru Compania Ford, iar tatăl meu a lucrat pentru Ford ca inginer timp de 40 de ani, la liniile de ansamblare din Michigan, Kentucky, în Germania şi Spania. Tatăl meu a fost extrem de loial companiei Ford, iar compania l-a răsplătit fiindu-i la fel de loială. Și ca urmare a carierei tatălui meu în cadrul companiei Ford Motor, tatăl meu, mama mea, fraţii mei şi eu am putut trăi visul american. Această loialitate a Ford faţă de angajaţii săi nu este ieşită din comun, pentru că Ford a fost întotdeauna tipul de companie care îşi respectă foarte mult angajaţii”, a spus Klemm, la lansarea producţiei modelului EcoSport la fabrica din Craiova. Ambasadorul SUA a subliniat că firma Ford Motor este recunoscută ca fiind una dintre cele mai etice companii din lume şi, potrivit Institutului Ethisphere, un importat institut de cercetare, Ford Motor Company este una dintre cele 100 de companii etice din lume şi singurul producător auto inclus „pe această listă de elită”.

Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903

               Noul Ford EcoSport oferă un nivel de versatilitate înalt şi capabilităţi îmbunătăţite, un design mai rafinat la interior şi exterior şi tehnologii sofisticate dedicate clienţilor săi, aşa cum este sistemul de tracţiune integrală Intelligent All Wheel Drive, care îmbunătăţeşte tracţiunea şi aderenţa pe şosea şi în afara acesteia. Avansatul motor diesel EcoBlue de 1,5 litri dezvoltă până la 125 CP şi oferă un nivel optimizat al emisiilor. Habitaclul redesenat oferă comenzi mai uşor de utilizat şi materiale moi la atingere, o consolă centrală nouă şi scaune mai confortabile. EcoSport este disponibil în premieră, de asemenea, într-o versiune sportivă ST-Line, aceasta fiind inspirată din gama Ford Performance. Ford Europa produce, vinde şi servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 52.000 de angajaţi la facilităţile proprii şi aproximativ 66.000 de angajaţi când sunt luate în considerate asocierile în participaţiune şi entităţile neconsolidate. În plus faţă de Ford Motor Credit Company, operaţiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relaţii cu Clienţii şi 24 de facilităţi de producţie (16 deţinute integral sau asocieri în participaţiune consolidate şi 8 asocieri în participaţiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – acelaşi an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producţia europeană a început în 1911.​

***

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, la Craiova, un drivetest cu noua maşină Ford EcoSport, produsă la Craiova. La final a spus că este un autoturism bun, care se va vinde. ”Am dat o tură de circuit cu noua maşină Ford EcoSport, o maşină foarte bună şi pentru această clasă mi s-a părut că are dotări excelente, comportamentul este foarte bun, cred că se va vinde bine”, a declarat Iohannis. Întrebat dacă şi-ar achiziţiona un autoturism produs la Craiova, după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut acest lucru, Iohannis a răspuns: ”O să studiem chestiunea”, adăugând că  se va consulta şi cu Prima Doamnă.

***

Preşedintele Ford România, John Oldham :

”Ne aşteaptă un viitor minunat, iar planul nostru de a deveni cei mai buni din Ford este unul dintre lucrurile care ne motivează cu adevărat. Nu am nicio îndoială că dumneavoastră, echipa Ford Craiova, veţi livra pe piaţă un EcoSport la cele mai înalte standarde de calitate, o maşină cu care să ne mândrim cu toţii, pentru că avem o forţă de muncă excelentă şi suntem capabili să livrăm pe piaţă produse de înaltă clasă tehnologică, construite la cele mai înalte standarde de calitate”

***

Preşedintele Klaus Iohannis :

”Evenimentul de astăzi este important şi prin prisma Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Dincolo de eficienţa componentei sale militare, Parteneriatul nostru are şansa de a fi întregit prin astfel de realizări în planul cooperării economice. În acest sens, salut prezenţa în România şi a misiunii economice americane Trade Winds, menită să valorifice noi oportunităţi comerciale şi de investiţii”

***

Premierul Mihai Tudose :

„S-a vorbit de infrastructura. Am spus şi reprezentanţilor companiei şi vă spun şi dumneavoastră . Nu facem infrastructură numai pentru companie, ci pentru întreaga Românie. Astăzi putem spune că infrastructura care leagă Craiova de restul României că nu mai suntem la nivel d epromisiuni, ci în grafic. Săptămâna asta sau săptămâna viitoare sunt lucrări care sunt în atribuire. A fost un angajament al României”

***

Ambasadorul  SUA în România, Hans Klemm :

 “Prin Ford Motor Company, organizaţia filantropică a companiei a investit 1,5 miliarde de dolari pentru a dezvoltarea comunităţilor din întreaga lume. Compania promovează viziunea Ford de a îmbunătăţi vieţile oamenilor încurajând mobilitatea socială din 1949 până în prezent. În România a investit peste jumătate de milion de euro în diverse proiecte sociale şi de sănătate”

 MARGA BULUGEAN şi RADU ILICEANU