Viorel Ferfelea, decarul care marchează goluri superbe în amicale şi jocuri de Cupă, dar care nu prinde minute în campionat, a declarat că victoria de sâmbătă are contribuţia ei la moral şi că meciul cu Chiajna trebuie neapărat câştigat. „E un meci de pregătire, venit după o perioadă grea, după câteva zile în care am încărcat. Aproape încheiem acest stagiu de pregătire cu o victorie care ne dă moral pentru meciul de campionat de duminică. E important ca în acest tur să acumulăm cât mai multe puncte, iar atunci când tragem linie să fim cât mai în faţă. Am avut un început rău, dar de câteva etape avem rezultate bune şi sperăm să mergem pe aceeaşi linie. La început ne-a lipsit norocul şi o mai bună organizare şi determinare. Partida cu Chiajna trebuie să o câştigăm neapărat, jucăm acasă, avem nevoie de puncte şi sperăm să ne facem un joc cât mai uşor“ a spus mijlocaşul Craiovei.
Atacantul Costin Curelea a utilizat clişeul cu victoriile care aduc victorii, încadrat într-un discurs potrivit. „E un meci care sfârşeşte perioada de pregătire. Pentru moralul nostru este deosebit de important, pentru că e al şaselea meci în care nu pierdem şi aceasta este baza de la care trebuie să plecăm. Dorim ca victoriile să aducă victorii. Meciurile din campionat sunt importante, pentru că acelea aduc puncte. Noi plecăm de la premisa să nu primim gol şi nu avem voie să pierdem nici un meci, asta încercăm să facem. Am reuşit şi să marcăm, implicit să câştigăm şi toate lucrurile merg spre bine. Anul acesta trebuie să jucăm cât mai bine şi să scăpăm de emoţiile retrogradării, pentru că va fi un an dificil, în care pică şase echipe. E important ca până în iarnă să facem cât mai multe puncte, să pregătim în linişte returul” a declarat golgheterul alb-albaştrilor.