Autorităţile siriene îl acuză pe premierul turc că „minte”

0
421
Recep Tayyip Erdogan

Autorităţile siriene l-au acuzat ieri pe premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, că „minte” cu privire la armele confiscate de la bordul unui avion de linie sirian care venea de la Moscova şi a fost interceptat de Turcia. „Premierul turc continuă seria sa de declaraţii false, care vizează justificarea comportamentului ostil al guvernului său faţă de Siria”, a apreciat Ministerul sirian al Afacerilor Externe într-un comunicat, dezminţind din nou prezenţa armelor la bordul avionului. „Aceste acuzaţii sunt false şi sunt lipsite de orice fundament”, consideră ministerul. „Avionul nu transporta nici un fel de material interzis şi nici o armă. Partea care a încălcat legile şi tratatele internaţionale din domeniul aviaţiei civile este Turcia, care a pus în pericol pasageri civili prin apropierea aparatelor militare (avioanelor lor) fără avertisment”, a adăugat acesta. Ministerul sirian de Interne a afirmat la rândul său, într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat, că declaraţiile lui Erdogan nu sunt „credibile” şi „îl provoacă (n.r. – pe premierul turc) să arate aceste echipamente şi muniţii confiscate pentru a dovedi ceea ce spune, măcar în faţa poporului său”. Avionul de linie sirian, care efectua o cursă Moscova-Damasc şi care a fost interceptat miercuri seara în spaţiul aerian turc, transporta „muniţii” şi material militar cu destinaţia Ministerului sirian al Apărării, a afirmat, joi, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan. Acestea proveneau de la un fabricant rus de material militar.