„Am 2.500 de franci, trei cărţi de credit care sunt blocate” şi 10.000 de euro într-un cont

0
336
Cristian Sima

Cristian Sima, fostul director al Bursei din Sibiu, Sibex, care nu a mai putut fi contactat de la 1 octombrie şi se crede că ar fi fugit cu circa 70 de milioane de euro de la investitori, susţine, într-o scrisoare trimisă joi noaptea către Hotnews, că mai are 2.500 de franci şi 3 cărţi de credit blocate, iar avionul care traversează Atlanticul îi creează o ciudată senzaţie de pace. „Avionul care traversează Atlanticul îmi crează o ciudată senzaţie de pace şi linişte, toată lumea a adormit brusc, lăsându-mă parcă să-mi hotărăsc singur sfârşitul. Decizia finală e luată. Aş vrea să fiu un războinic Ronin, dar nu sunt. Sunt singur şi am nevoie de timp mai mult decât am nevoie să trăiesc. Când va izbucni scandalul, toţi mă vor acuza că am fugit cu zeci de milioane de dolari în cine ştie ce insulă din Pacific”, ar fi spus Sima într-o scrisoare primită joi noaptea de către Hotnews. Acesta susţine că are „2.500 de franci, trei cărţi de credit care sunt blocate din lipsă de fonduri şi un cont în bursă la GS de 10.000 de euro, cu care trebuie să câştig ca să reuşesc să supravieţuiesc două luni, pentru a scrie. Moral sunt responsabil în totalitate de pierderile clienţilor, deşi au semnat că îşi asumă riscul, dar oare moral sunt responsabil şi de câştigurile de până acum? Am fost mereu un luptător şi cred şi acum că lucrurile s-ar fi putut salva, dar mi-era imposibil să-mi continuu ipocrizia pentru a satisface o lăcomie generală a clienţilor, lăcomie pe care am exploatat-o la maxim în demersul meu de a le câştiga încrederea şi respectul”. Sima afirmă că are nevoie să-şi spună adevărul ,”să-l urle”, indiferent de ce se va întâmpla după aceea, însă mai întâi este impetuos necesar să-şi recunoască greşelile. „Voi plăti pentru ele cu demnitate. Soarta mi-a dat enorm până acum şi e normal să mi se ceară dublu, totdeauna plăteşti cu dobândă mare”, este convins acesta. Ieri, pe blogul jurnalistului Radu Soviani a fost publicată o a treia scrisoare atribuită lui Sima, în care acesta spune că nu a fugit şi nu se ascunde.