Viceprimarul Mărinică Dincă a împrăştiat, ieri, zvonul că jumătate din craioveni au rămas fără apă caldă şi vor fi lăsaţi şi fără căldură, pe timpul iernii, după ce Complexul Energetic a decuplat jumătate din punctele termice. La câteva minute, primarul Antonie Solomon a susţinut contrariul, reproşându-i secundului că nu cunoaşte situaţia de la Termoficare pentru că nu se ocupă de această Regie. Rezolvarea ar putea veni dintr-un sprijin financiar acordat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, spune primarul, şi nu printr-o garanţie bancară, cum spune viceprimarul.
Jumătate din craioveni au rămas, de ieri, fără agent termic, deci fără apă caldă şi căldură în apartamente pe timpul iernii, după cum a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, organizată în biroul său din Primăria Craiova, viceprimarul Mărinică Dincă. “Suntem în situaţia delicată în care CET-ul a oprit agentul termic la 50% din punctele termice din oraş. Primăria Craiova trebuie să reacţioneze foarte repede, pentru că, altfel, craiovenii de la blocuri vor rămâne fără căldură pe timpul iernii. A început de astăzi (n.r. – ieri), când s-a închis distribuţia la foarte multe puncte termice şi suntem în pericolul ca, de săptămâna viitoare, să nu mai existe apă caldă în toată Craiova”, a spus acesta. Dincă nu a putut, în schimb, să precizeze care sunt punctele termice vizate, dar a menţionat că printre acestea se află, cu siguranţă, cele care figurau cu mari datorii pentru energia termică.
Dincă dă vina pe Solomon
Dincă l-a învinuit pe primarul Antonie Solomon de această situaţie. Viceprimarul a susţinut, ieri, că reprezentanţii complexului nu ar fi pus mâna pe manetă dacă edilul-şef s-ar fi interesat în vară de această problemă: “Am avut un răgaz de două luni şi jumătate în care trebuia să căutăm soluţii. Solicităm domnului primar să ia o decizie măcar acum, în ultimul ceas, pentru că la îndemâna dânsului stau toate. CET-ul a oprit agentul termic şi îl va reporni numai dacă Primăria Craiova adoptă una din propunerile formulate de complex. Eu sper să se adopte cât mai repede una dintre propuneri, pentru că numai aşa putem să protejăm populaţia. Lipsa de indecizie a primarului duce la imposibilitatea de încălzire a populaţiei”, l-a atacat Dincă pe Solomon. Viceprimarul a mai spus că, dacă nu o să se întâmple aşa, propunerile de acordare a subvenţiilor către populaţie nu mai au nici o valoare.
Trei propuneri avansate de CE
Potrivit lui Dincă, conducerea complexului a avansat trei propuneri de reconciliere. Una ar fi ca Primăria Craiova să obţină o garanţie bancară în valoare de 14 milioane de euro, pe care să o folosească în momentul în care nu va mai putea să acopere datoriile. “S-a discutat cu băncile şi se pare că se poate obţine o astfel de garanţie dacă ar exista interes în acest sens”, a mai spus Dincă. Pe lângă această propunere, spune viceprimarul, conducerea CE a cerut să se treacă la întocmirea contractelor individuale cu locatarii. Cea de-a treia măsură este tot de natură tehnică şi presupune să se monteze un sistem de contorizare la nivelul fiecărui bloc. “Contorizarea la nivel de bloc, ca să nu mai vorbim de facturarea individuală, a fost adoptată şi în alte oraşe din Europa de Est. România e singura ţară unde nu s-a implementat acest sistem şi această situaţie se răsfrânge şi la Craiova”.
Facturarea individuală, singura soluţie
Viceprimarul Mărinică Dincă a mai spus că, în ciuda a ceea ce se crede, foarte mulţi craioveni sunt pentru semnarea contractelor individuale cu Regia de Termoficare Craiova, lăsând să se înţeleagă faptul că se păstrează intenţionat această starea de spirit confuză. “Sunt foarte mulţi craioveni care, contrar a ceea ce se spune pe la colţuri, îşi doresc să încheie contracte pentru facturarea individuală a energiei termice. Probabil că s-au convins în vară, când au văzut că erau blocuri în care se aflau doar doi sau trei locatari rău-platnici şi suferea tot blocul din cauza lor”. Această măsură, de facturare individuală, ar ajuta autorităţile, consideră Dincă, să nu se mai adâncească şi mai mult în datoriile de acum. Potrivit acestuia, cele 14 milioane de euro care s-ar lua din bancă ar fi plătite Complexului Energetic care, la rândul lui, şi-ar putea procura stocul de cărbune pentru iarnă.
50 de puncte termice ar fi, totuşi, oprite
Primarul Antonie Solomon a informat însă această ştire. La câteva minute de la declaraţiile lui Dincă, edilul-şef a susţinut, într-o întrevedere scurtă pe holul instituţiei, că nici un punct termic din Craiova nu a fost oprit şi că Mărinică Dincă are informaţii greşite, pe care nu ar trebui să le mai comunice. “Nu este adevărat ce spune. La această oră, nici un punct termic nu este şi nu va fi oprit. Cu ce drept vorbeşte el de Termoficare, fiindcă se ocupă de Taxe şi Impozite?”, a răbufnit Solomon, ridicând tonul. Primarul a mai spus că, prin urmare, nu are ce variantă să aleagă din cele trei menţionate de Dincă. Directorul Regiei de Termoficare Craiova, Tatian Tudorache, nu a putut fi contactat pentru a spune dacă punctele termice au fost sau nu oprite. Nici conducerea complexului nu a putut să facă lumină în acest caz, directorul Constantin Bălăşoiu fiind, de asemenea, de negăsit ieri. Surse din cadrul Termoficării au susţinut, totuşi, că 50 de puncte, din cele 105 existente, nu au mai primit agent termic.
Solomon aşteaptă bani de la ministerul lui Igaş
Într-o declaraţie de presă ulterioară, primarul a spus că e vorba de datorii de aproape 700 miliarde de lei, pentru 50 de puncte termice, bani care trebuie recuperaţi de la populaţie. “Fac un apel la craioveni să-şi achite restanţele la plată, pentru a reuşi să furnizăm, în bune condiţii, apa caldă şi agent termic, în perioada următoare. Dimineaţa am avut o şedinţă cu directorul de la CET Craiova, cu directorul Regiei de Termoficare şi cu directorul economic din Primărie, pentru a găsi soluţii de deblocare a acestei situaţii. De asemenea, am cerut şi Serviciului Coordonare Asociaţii de Proprietari să se implice direct în recuperarea datoriilor de la cetăţeni şi să verifice activitatea preşedinţilor de asociaţii. Am luat legătura cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi am asigurări că vom primi sprijin financiar în zilele următoare”, se arată în comunicatul primarului.
Pe Solomon l-a prostit puscaria.De ieri chiar nu mai avem apa calda si boul asta ne minte-n fata.
Bună ziua! Măi Mărinică Dincă, ce sistem e acesta, domnule? De ce arunci vina pe altul? Voi nu ştiţi să vă ridicaţi decât criticând pe alţii? Uite ce e: dacă în loc să critici vii şi arăţi concret ce ai făcut tu bun şi ce plan nemaipomenit ai pentru viitor, pentru a fi bine craiovenilor, (ceva mai bine decât a făcut sau face Solomon), vom lăsa jos pălăria în faţa ta. Altfel, ţine minte, craiovenii au învăţat şi ei să aleagă bobul din neghină. De ce, când ai fost tu “primul” în primărie n-ai făcut ce trebuia, iar acum arunci “puiul mort” în grădina vecinului? Când ai adus astă vară Ansamblul Maria Tănase în Craioviţa Nouă, ca să distrezi… o tagmă de beţivani nu te gândeai că o să vină şi iarna? Cu profundă dezamăgire Valeria V.
ce naiba de primar e asta? huaaaa!!! la anu avem alegeri!!!
VOTEZ MARINICA DINCA!!!
Comments are closed.