Război în Ucraina: S-a intrat în a treia etapă

0
521

Ministrul ucrainian al Apărării, Oleksii Zernikov, într-un interviu pentru Le Monde a estimat că războiul din Ucraina a intrat în etapa a treia şi actualele succese militare ucrainiene au efectele unui bulgăre de zăpadă până la înfrângerea armatei ruse. Utilizând sisteme de artilerie mobilă HAMARS, pentru întreruperea susţinerii logistice a duşmanului, distrugerea de depozite de carburanţi şi muniţie, cea de a treia etapă a războiului a început în sud şi nord, în districtela Kherson şi Harkov. Obiectivele Ucrainei sunt eliberarea tuturor teritoriilor ocupate, inclusiv a Crimeei –anexată în 2014- din Lugansk şi Doneţk. Liderul cecen, Ramzan Kadirov, pe canalul Telegram se arată nemulţumit de ministerul rus al Apărării şi consideră că în ultimele săptămâni Kremlinul a comis numeroase erori. Armata ucrainiană a preluat sub control un enorm teritoriu, cuprinzând oraşe importante precum Balakela, Kupiansk şi Izum. La rândul său purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peşkov, anunţă că operaţiunea militară specială va continua până când obiectivele iniţiale fixate vor fi atinse. Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de securitate rus, pe canalul Telegram, referindu-se la afirmaţia lui Volodimir Zelenski că nu este pregătit să negocieze cu Rusia a scris că Rusia vrea o capitulare totală a Kievului. Ambasadorul Franţei în Ucraina, Etienne de Poncins, a estimat că Ucraina poate câştiga războiul cu Rusia. În pofida acestor declaraţii optimiste, SUA rămân prudente.