Parlamentul European a cerut, ieri, Consiliului European să deschidă procedura de sancţionare a Ungariei, pe motivul ameninţării „sistematice” a valorilor UE, în această ţară. A fost decisă prin vot, lansarea procedurii prevăzute de art. 7 (al Tratatului de la Lisabona), mecanismul radical vizând o ţară cu abateri repetate de la regulile europene. S-a vorbit mult, în ultimele zile, pe această temă. Dar este pentru prima dată când Parlamentul European uzează de dreptul său de a cere Consiliului European (statelor membre) să se pronunţe asupra situaţiei statului de drept într-o ţară din UE. Rezoluţia transmisă statelor membre – adoptată cu 448 de voturi contra 197 şi 48 de abţineri – cuprinde lista multiplelor violări a democraţiei şi drepturile omului, constatate de instituţii europene, după sosirea la putere a lui Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, cu accent pe independenţa justiţiei, libertatea media, libertatea academică sau atitudinea faţă de migranţi, dar şi în materie de corupţie, toate acestea detaliate în raportul elaborat de eurodeputata ecologistă olandeză, Judith Sargentini. Viktor Orban a fost susţinut de grupurile politice de extremă dreaptă şi eurosceptice, dar nu şi de Partidul Popular, la care este afiliat Fidesz. Grupul respectiv nu a avut, s-a spus, un consemn de vot, dar germanul Manfred Weber, unul din posibilii candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene, a declarat că va vota în favoarea sancţiuni. Consiliul European trebuie să se pronunţe acum cu o majoritate de patru cincimi din membri săi, pentru constatarea existenţei unui risc al violării valorilor UE. Or, Budapesta ştie bine că poate conta pe veto-ul Varşoviei şi viceversa. Procedura lungă şi complexă va permite, susţin analiştii, Budapestei şi Varşoviei, o strategie comună, dar riscantă. „Copilul teribil” al UE, Viktor Orban, în fronda sa, probată, faţă de imigranţi, ştie că nu e singur şi că se paote sprijini, inclusiv pe CSU-ul bavarez, afiliat CDU-ului lui Angela Merkel. Într-o situaţie incomodă se află şi cancelarul austriac Sebastian Kurz, care prezidează momentan Uniunea Europeană. Bruxelles-ul dispune însă şi de alte mijloace de presiune, decât art. 7, cum ar fi fondurile structurale europene, destinate Ungariei, în viitorul cadru financiar plurianual (2021-2027). Dar opţiunea aceasta are partizani şi detractori. Fiindcă ar putea atinge, finalmente, naţionalismele şi euroscepticismul dintr-o serie de ţări vizate. Cu 7 luni înaintea alegerilor europarlamentare, e riscant de jucat… decisiv. Aflat la putere din 2011, ca prim-ministru al Ungariei, lider incontestabil, tenace, protestant, Viktor Orban a devenit, pe scena europeană, un port-drapel al populismului de dreapta, un model, o referinţă, şi, printre altele, principalul adversar al lui Emmanuel Macron, prin demersurile sale iliberale şi xenofobe. Paradoxal, popularitatea sa, din ţară, este invers proporţională cu impopularitatea externă. Ungaria nu se poate afirma, în detrimentul Uniunii Europene, dar a crede că Viktor Orban poate fi pus „pe coji de nucă”, este hazardat.
