A început vizita lui Francois Hollande în România

0
353

iohannis-3_1-465x390“Marţi va fi în România preşedintele Franţei, Francois Hollande. La ora 09: 00 preşedintele României, Klaus Iohannis, îl va primi pe preşedintele Franţei, Francois Holland, la Palatul Cotroceni. Vor fi convorbiri urmate de declaraţii comune de presă. Următorul moment va fi o vizită la centrul de cercetare de la Măgurele. Acolo, în prezenta celor doi oficiali se vor semna acorduri importante în domeniul educaţiei şi cercetării”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale, Mădălina Puşcalău-Dobrovolschi.

Klaus Iohannis şi Francois Holland vor participa, marţi, la ora 12 şi la Formul Economic ”Parteneriatele franco-române de viitor”.

“Un element important din program va fi la ora 12:00, prezenţa celor doi oficiali la Formul Economic ‘Parteneriatele franco-române de viitor’. Este un forum important în care trebuie să analizăm puţin relaţia dintre Franţa şi România din acest punct de vedere şi poate că ar fi bine să precizez aici că Franţa este al patrulea partener comercial al Românie şi al cincilea investitor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale.

Obiectivul comun al acestei vizite de stat este ”necesitatea de a întări parteneriatul strategic între România şi Franţa” şi aprofundarea dialogului bilateral, a mai spus Puşcalău.

“Cei doi şefi de stat vor discuta despre ceea ce se întâmplă în acest moment cu regândirea proiectului european, viziunea pentru reconstrucţia acestui proiect european, ceea ce se întâmplă după momentul Brexit”, a subliniat ea.