Schimbări în Comitetul Executiv al BCR

0
398

Comisia de selecţie din cadrul Băncii Comerciale Române (BCR) a propus-o Consiliului de Supraveghere al băncii pe Dana Demetrian în calitate de membru al Comitetului Executiv al BCR, responsabil cu activitatea de Retail şi Private Banking, în locul lui Martin Skopek, care a decis să se dedice unor proiecte personale.

Dana Demetrian

Numirea Danei Demetrian în Comitetul Executiv al BCR se află sub rezerva aprobării de către Banca Naţională a României. “Prin promovarea Danei Demetrian, BCR a câştigat un membru al conducerii executive cu o viziune deja demonstrată, cu ambiţia de a finaliza procesul de transformare a băncii şi de a conduce reţeaua de sucursale spre un nou nivel de creştere a business-ului. Dana a dovedit capacitatea de a construi o echipă de 3000 de oameni motivaţi să îşi valorifice talentul şi să îşi asume responsabilitatea pentru bunăstarea şi prosperitatea clienţilor noştri din România. Aceasta este misiunea BCR şi sunt sigur că Dana va contribui cu succes la realizarea ei, în noul său rol.”, a precizat Tomas Spurny, preşedintele executiv al BCR.

A contribuit decisiv la reorganizarea reţelei retail

Până de curând Director al Reţelei Retail a BCR, Dana Demetrian deţine o experienţă profesională extinsă, de peste 10 ani, în poziţii de conducere a operaţiunilor de retail ale unor grupuri bancare de top din România. Dana Demetrian s-a alăturat BCR în 2012 şi a contribuit decisiv la reorganizarea reţelei retail şi la optimizarea proceselor, ulterior asigurând managementul performanţei precum şi dezvoltarea afacerilor în reţeaua retail de 550 unităţi, în care lucrează 3.000 angajaţi. “Am acceptat hotărârea lui Martin Skopek de a se dedica priorităţilor sale personale şi profesionale. Martin a realizat foarte multe lucruri pe parcursul carierei sale în cadrul Erste, consolidând substanţial business-ul nostru retail, de-a lungul timpului. Îi datorăm o bună parte din succesul nostru. Martin a demonstrat mereu spiritul Grupului nostru fie la Ceska Sporitelna, la nivelul Holding-ului sau la BCR şi rămâne, pentru noi, un ambasador al conceptului de parteneriat. Îi mulţumesc lui Martin pentru că a fost un membru activ al ERSTE Group în ultimii 15 ani şi, în special, pentru că a revenit la BCR în 2012 pentru a susţine banca în perioada de transformare.Din acest motiv, vom face tot posibilul să îl păstrăm alături de noi ca prieten apropiat şi vom urmări numirea sa în Consiliul de Supraveghere al Ceska Sporitelna.”, a subliniat Andreas Treichl, CEO Erste Group.