Lucrări pentru apărarea împotriva inundaţiilor

0
415

Pentru a evita, pe cât posibil, pericolul apariţiei unor inundaţii, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, a efectuat în acest an, cu utilajele din dotare, o serie de lucrări de regularizare şi decolmatare a cursurilor de apă ce traversează judeţul Dolj. Două din acestea au fost cuprinse în Planul Tehnic al  Administraţiei Bazinale de Apă Jiu pentru anul 2013.

O primă lucrare a fost efectuată de către  Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj – Formaţia Robăneşti şi a vizat regularizarea pârâului Brâncoveanca, în intravilanul localităţii Buzduc, comuna Drăgoteşti. Angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj au realizat lucrarea pe o lungime de 950 de metri liniari cu un volum de 2.500 metri cubi. Mai precis, lucrarea amintită a constat în mărirea albiei pârâului, adâncirea acesteia şi scoaterea, curăţarea tuturor obstacolelor ce se aflau în albie atât materiale lemnoase aduse de apă, cât şi gunoaie.

O a doua lucrare efectuată de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj este decolmatarea pârâului Tejacu la Leamna de Sus pe o lungime de 1.100 metri şi un volum de 5.000 metri cubi. Şi în acest caz angajaţii S.G.A Dolj au scos pământul, au mărit albia cu utilajele din dotarea instituţiei.

Au fost decolmatate, pe mai multe porţiuni, cursuri de apă

Ambele lucrări urmează a fi continuate şi în anul următor, conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Jiu propunându-le în Planul Tehnic de exploatare.

„Aceste lucrări noi le denumim lucrări de regularizare a cursurilor de apă. Şi când spui regularizare înseamnă fie că facem o decolmatare, o consolidare de mal, fie că facem o lucrare de protecţie a unui dig. Anul acesta avem foarte multe lucrări de ascest gen, nu vă pot spune cifra, dar în acest moment lucrăm cu un excavator pe Tejeacu, zona Leamna. Pe lângă aceasta mai avem o lucrare în zona pârâului Braloştiţa şi vă aduceţi aminte anul trecut când era gata-gata să se închidă drumul judeţean acolo. Şi ne-am propus-o ca lucrare anul acesta şi am executat-o, fiind vorba de mai multe activităţi de recalibrare, de decolmatare, de lărgire a albiei cursului de apă”, a precizat Marin Tălău, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu.

Cele mai multe investiţii, pentru protecţia împotriva inundaţiilor

La nivel naţional, din cele 252 de investiţii aflate în execuţie în momentul de faţă, cele mai multe sunt pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi pentru asigurarea resurselor de apă în zonele cu deficit. Reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” au dat asigurări că pe puţin 44 vor fi finalizate până la sfârşitul lui 2013.

Anul acesta, Administraţia Naţională „Apele Române” are în derulare 252 de obiective de investiţii, 210 dintre acestea fiind finanţate de la bugetul de stat, iar restul din fonduri externe. Pentru execuţia acestor obiective, au fost alocate de la bugetul de stat fonduri în valoare de 37.001 mii lei. Pe de altă parte, şi anul acesta, au fost continuate lucrările demarate încă înainte de anul 1996, o mare parte dintre acestea având rol de atenuare a undelor de viitură, dar şi de asigurare a resurselor de apă pentru zone deficitare. Astfel, până la sfârşitul acestui an, din investiţiile finanţate de la bugetul de stat, dacă vor fi asigurate resursele financiare necesare, vor fi finalizate în jur de 40 de obiective. Mai exact, din cele 210 lucrări aflate în curs de execuţie, finanţate de la buget, 23 vor fi finalizate până la sfârşitul anului, iar alte 15 lucrări, realizate în proporţie de peste 90%, mai au nevoie de fonduri în valoare de 1.000 mii lei pentru a putea fi finalizate.