„Şahul pentru toţi”, la intersecţia străzilor „Unirii” cu „Lipscani”

0
355

Şahul este unul dintre cele mai populare sporturi ale minţii, practicat de milioane de oameni din întreaga lume. El poate fi jucat indiferent de vârstă sau de capacitatea de învăţare. Prin urmare, îţi oferă şansa de a cunoaşte şi de a lega prietenii cu oameni de toate vârstele. Cu această convingere și pentru a veni în întâmpinarea locuitorilor Craiovei – copii, tineri, adulţi –, dornici de a-şi petrece timpul liber într-un mod util şi plăcut, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” în parteneriat cu Clubul de Şah „Tinerii Maeştri” organizează concursul „Şahul pentru toţi”, în cadrul proiectului „Copii mai inteligenţi”. Ajunsă la cea de-a III-a ediție, competiția are loc astăzi, începând cu ora 17.00, intersecţia străzilor „Unirii” cu „Lipscani”.