Prefecţii, însărcinaţi cu actualizarea listelor electorale

0
808

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a susţinut, marţi, prima videoconferinţă cu prefecţii şi responsabilii administraţiei publice locale, alături de secretarul de stat, şef D.O.S.P., chestor principal Ioan Căbulea, secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Cătălin Chiper, secretarul de stat pentru Comunităţile Locale, Mihai Fifor, precum şi reprezentanţi ai structurilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Şeful MAI le-a transmis prefecţilor că principala lor sarcină este aceea de a realiza din timp actualizarea listelor electorale. În acest sens, ministrul Mircea Duşa a accentuat faptul că orice persoană trebuie să respecte legea iar cel ce va greşi va suporta consecinţele legale. Ministrul Administraţiei şi Internelor a menţionat că MAI, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă, lucrează în prezent la un proiect de lege privind reglementarea listelor electorale. Acesta va fi supus dezbaterii şi avizării în Parlament, urmând a se aplica la scrutinele viitoare, şi nu la alegerile parlamentare. La finalul întâlnirii, Mircea Duşa a atenţionat autorităţile locale să aloce din bugetele proprii sume aferente pentru sistemul de încălzire, în condiţiile în care până la sfârşitul anului, este asigurat necesarul de combustibil pentru iarnă.