Fără Messi, Mbappe, Neymar şi Verratti şi cu o echipă schimbată radical faţă de sezonul trecut, PSG a avut un debut modest în Ligue I şi a încheiat la egalitate fără să marcheze, pe teren propriu, cu Lorient. Deşi a avut posesie aproape 80 la sută şi peste o mie de pase, faţă de 200 ale oaspeţilor, PSG nu şi-a creat ocazii clare de gol. Campioana a evoluat în formula: Donnaruma – Hakimi, Pereira, Skriniar, Lucas Hernandez – Emery, Ugarte, Vitinha – Lee, Ramos, Asensio, intrând pe parcurs: Ekitike, Soler, Fabian Ruiz şi Marquinhos.
Într-un alt meci al primei etape din Ligue I, Marseille a învins cu 2-1 pe Reims, goluri: Ounahi (23) şi Vitinha (73), respectiv Ito (10).