Coletăria de contrabandă nu mai merge la STPF Calafat

0
294

Polițiștii  din cadrul P.T.F. Calafat au descoperit, în urma controlului efectuat asupra unui anasamblu rutier, care circula pe ruta Bulgaria-România, peste 2.600 bunuri, constând în articole vestimentare, încălțăminte și marochinărie, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Astfel, în ziua de 10.08.2023, în jurul orei 07:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta diverse bunuri în regim de coletărie, pe ruta Bulgaria-România, conform documentelor prezentate. ” Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, colegii noștri au descoperit, în compartimentul de marfă, mai multe colete  în care se aflau ambalate 2.698 articole vestimentare, încălțăminte și marochinărie, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Bunurile descoperite, în valoare totală estimată de 1.079.200 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, întrucât șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență pentru acestea. În prezent, faţă de persoana în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj.