Contrabandiştii de ţigări apelează, mai nou, şi la drone

0
876

Polițiștii de frontieră sătmăreni din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Halmeu au descoperit și ridicat în vederea confiscării aproximativ 3.000 pachete cu țigări care au fost aduse din ţara vecină cu drona. Un cetăţean român care primise şi urma să depoziteze ţigările este cercetat pentru contrabandă.

Totodată, în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au mai descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unor acțiuni specifice, peste 10.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 86.000 lei. În data de 11.08.2021, în jurul orei 23.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu – judeţul Satu Mare, aflaţi în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat, pe direcţia localităţii Halmeu, un aparat de zbor de mici dimensiuni (dronă), care transporta un colet. În urma cercetării zonei, poliţiştii de frontieră au descoperit, într-o livadă de pomi fructiferi aflată la aproximativ 1.500 m de graniţa cu statul vecin, un colet învelit în folie neagră, care conţinea ţigări. Totodată, în livadă, în imediata apropiere a coletului, se afla şi o persoană, un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani. În cadrul primelor cercetări, bărbatul a îndrumat poliţiştii de frontieră către o anexă de la capătul livezii, spre curtea imobilului în care acesta locuieşte. Aici au fost găsite alte patru colete învelite în folie neagră şi alte câteva cartuşe cu ţigări de provenienţă ucraineană. În cel mai scurt timp au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului. Persoana şi coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii ţigărilor, a rezultat cantitatea de 2.990 pachete cu ţigări de diferite mărci, în valoare de 34.983 lei. Tot în aceeaşi zi, ]n jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului – judeţul Maramureş, au observat,  pe direcţia localităţii Bistra, trei persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase. Imediat, polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce pentru reținerea persoanelor, însă acestea au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul Ucrainei. Lucrătorii noştri au tras două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, însă nici de această dată aceştia nu s-au oprit. La faţa locului au fost descoperite opt colete, care conţineau de 5.964 pachete cu țigări cu timbru Duty-Free, în valoare de aproximativ 70.000 lei. O altă acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile din tutun s-a derulat ieri, 11 august, în jurul orei 23.30, în zona de competenţă a Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei – judeţul Maramureş, când colegii noştri au legitimat, pe raza localităţii Crăciuneşti, la aproximativ 500 m de graniţa cu statul vecin, un tânăr în vârstă de 22 de ani care nu îşi justifica prezenţa în zonă, la acea oră. Deoarece în imediata apropiere au fost găsite şase colete cu țigări, acestea au fost duse la sediul sectorului, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.518 de pachete cu țigări de diferite mărci, în valoare de 52.860 lei. În toate cazurile, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, efectuându-se totodată verificări, în comun cu autoritățile ucrainene, în vederea identificării persoanelor implicate şi documentării întregii activități infracționale.