Cod galben de caniculă în aproape toată ţara

0
485

Meteorologii au emis, marţi, cod galben de caniculă în aproape toată ţara, temperaturile fiind situate între 34 şi 37 de grade Celsius. După caniculă vin ploi, meteorologii anunţând instabilitate atmosferică, de miercuri dimineaţa până vineri.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), marţi, canicula va persista pe arii extinse în zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei.

Se vor înregistra, astfel, între 34 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice.

De asemenea, temperatura nocturnă va fi de cel puţin 20 de grade Celsius.

De miercuri sunt anunţate ploi, fiind emisă o informare de instabilitate atmosferică de la ora 9.00, până vineri dimineaţa, la ora 9.00.

Potrivit informării ANM, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină.

Fenomenele vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.

Cu toate acestea, meteorologii spun că şi miercuri canicula şi disconfortul termic vot persista în sudul, estul şi centrul ţării.