Gane: „Nu cer răbdare, însă nici să disperăm aşa repede”

0
38

Jerry Gane despre…

…fazele fixe, din care s-au primit 4 goluri din cele 6: „Nu trebuie să intrăm în panică, să disperăm că am luat patru goluri din faze fixe. Suntem un pic deficitari la acest capitol, nu însă şi la cornere. În schimb, toate golurile noastre au fost din acţiuni cursive”

…debutul execrabil al lui Acka: „Pentru Acka a fost primul joc în liga întâi. A existat trac, nu trebuie să-i luăm capul”

…faptul că au marcat doar atacanţii: „E adevărat, cele 4 goluri ale noastre au fost înscrise de atacanţi, dar sunt sigur că va veni momentul în care şi mijlocaşii, şi fundaşii vor da gol. Când vrei fotbal ofensiv este normal să iei gol. La Craiova nu poţi da două pase în spate, imediat simţi rumoarea tribunei, presiunea pusă de suporteri“

…relaţiile de joc: ”Am avut doar două luni la dispoziţie, am adus 15 jucători, este destul de greu să legi relaţiile. După un an în care băieţii vor juca împreună şi mai aducem 3-4 jucători atunci vom avea o formulă puternică. Nu am venit la Craiova să cer răbdare, dar o echipă, oriunde în lume, se formează în timp. Nu trebuie să fim disperaţi că avem două puncte în trei etape. Mai sunt mai bine de 90 de puncte în joc. Profesorul Nicolae Zamfir mi-a explicat că 5 ani i-au trebuit Craiovei Maxima să se formeze ca echipă”

…presiunea resimţită de jucători: „Presiunea tribunelor va trebui ca în scurt timp să exercite o influenţă pozitivă asupra jucătorilor. Băluţă, craiovean de-al nostru, a jucat în ultimele două meciuri pe Oblemenco cu 20.000 de suporteri în total, cât a avut un sezon întreg la Viitorul. E normal să simtă presiune. Dar săi vedem în 10-12 meciuri pe băieţi cum se vor comporta, când vor înţelege spiritul acestui stadion“.

…reactivarea lui Valskis : „Valskis mi-a plăcut în pregătire. El nu e un atacant veritabil, ci un volante. A dat foarte multe goluri în Lituania, fapt ce înseamnă că are calităţi. Important e să-l fac să marcheze şi aici. Dar la Severin l-am reactivat pe Florin Costea. La Corona, Sergiu Buş a dat 10 goluri. Şi pe Valskis îlvoi ajuta şi va da şi el goluri pentru echipă”

…Nuno Rocha: „El este scânteia care va ajunge la inimile suporterilor. Intrarea lui în meciul cu Târgu Jiu a adus plus echipei. Driblează bine, scurt, în regim de viteză. Am observat că nu e recuperator, aşa că încă de la meciul cu Steaua l-am împins în faţă în locul lui Ferfelea. Are şi momente când pleacă foarte bine din stânga. E o surpriză plăcută, mai ales că nu are probleme la presiune. Iar acum acesta e un factor important. Va avea încrederea mea în continuare.

…Madson: „Se vede pe teren că munceşte foarte mult, e un jucător care-şi confirmă la Craiova valoarea arătată la Vaslui. Nu se plânge, unde-l pui acolo joacă şi dă totul. Şi, un fapt important, suferă enorm că nu câştigăm. Pune mult suflet“

…meciul de la Mediaş: „Gaz Metan este o echipă cu experienţă, masivă, care şi-a păstrat nucleul. Leau plecat câţiva jucători, cum e cazul lui Frăsinescu. Eu am încredere că putem da gol şi aduce puncte de acolo. Apoi urmează Petrolul şi Astra, alte două meciuri de foc, dar poate chiar în acestea vom obţine victoriile. Cu Gaz Metan va fi o presiune a rezultatului, aşa e şi normal. Indiferent de numele adversarului noi suntem Craiova şi trebuie să ne dominăm oponenţii. Să sperăm că de data asta eu voi fi mai inspirat, jucătorii mai concentraţi şi să avem un dram de noroc. Suntem Craiova, nu le pot cere băieţilor să joacela aşteptare“.