Târgul handmade „Bizarre Bazaar” – ediţie de Slatina

0
308

După ce i-a bucurat pe craioveni, timp de mai multe ediții, cu o multitudine și o diversitate de produse lucrate manual, Asociația „Carousel Project” din Craiova organizează Târgul handmade „Bizarre Bazaar” și la Slatina, în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Olt. Evenimentul se desfășoară începând de astăzi până joi, 15 august, în aer liber, în parcul din faţa Casei Tineretului Slatina (mai precis, la intersecția bulevardului „Al. I. Cuza” cu strada „Ecaterina Teodoriu”).

După cum precizează organizatorii, motivul pentru care au ales municipiul Slatina pentru desfăşurarea celei de-a IX-a ediții a Târgului „Bizarre Bazaar”  este dorinţa de a le oferi tinerilor din Olt ocazia de a-şi promova talentul, invitându-i să participe atât la expoziţie, cât şi la ateliere de creaţie.

Târgul va reuni creatori din judeţele Dolj şi Olt, care vor expune spre vânzare bijuterii executate prin diferite tehnici (croşetate, împletite, modelate, pictate) din diferite materiale (argint, cupru, alamă, piele, cristale, textile, pastă ceramică), diverse accesorii şi obiecte de decor, tablouri şi fotografii, dar și produse cosmetice (săpunuri, creme, uleiuri etc.), toate realizate manual.

Toate vor putea fi admirate și cumpărate pe parcursul celor trei zile de târg, între orele 9.00 și 20.00. De asemenea, artiștii expozanți vor susţine ateliere de creaţie pentru copiii şi tinerii din Slatina, care vor putea pleca apoi acasă cu obiectele realizate de ei.

Asociația „Carousel Project” – organizaţie de tineret, neguvernamentală – a fost înfiinţată în septembrie 2012, prin programul „Tineret în Acţiune” al Uniunii Europene, cu misiunea declarată de promovare a principiilor şi valorilor antreprenoriatului social şi activismului civic în rândul tinerilor. Târgul handmade „Bizarre Bazaar” reprezintă una dintre activităţile importante ale asociaţiei, care se adresează în principal tinerilor cu talent artistic, promovându-le acestora originalitatea şi creativitatea, stimulându-le dinamismul, implicarea în comunitate, lucrul în echipă şi asumarea responsabilităţii.