Programul „Tezaure umane vii”: depunerea candidaturilor pentru anul 2012 continuă până pe 20 august

0
352

Lansată în primăvară, cea de-a treia sesiune de depunere a dosarelor de candidatură pentru obţinerea titlului „Tezaur uman viu” continuă, dosarele de candidatură putând fi transmise până cel târziu la data de 20 august, la sediul Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Bucureşti. Programul „TEZAURE UMANE VII – păstrători şi transmiţători ai culturii tradiţionale” reprezintă una dintre iniţiativele UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial.

Scopul principal al programului este de a încuraja statele membre să adopte acele măsuri prin care păstrătorii şi transmiţătorii anumitor elemente de patrimoniu cultural imaterial să beneficieze de o recunoaştere şi de o vizibilitate adecvate în rândul comunităţilor din care fac parte, al specialiştilor şi al publicului larg. În acelaşi timp, programul urmăreşte identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepţional al performării în domeniul pentru care se depune candidatura, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia.

Iniţiativa elaborării unui program privind „Tezaurele umane vii” aparţine Republicii Coreea, care a propus în 1993 acest program Consiliului executiv al UNESCO. A fost, astfel, adoptată decizia ca statele membre să creeze sisteme similare la nivel naţional. În prezent, astfel de programe se desfăşoară deja în Japonia, Franţa, Republica Cehă, Ungaria ş.a. sau se află în diverse stadii privind elaborarea şi aplicarea lor (Bulgaria, Turcia, Grecia etc.).

«Prin program se doreşte să fie recunoscute la nivel naţional, atât de comunitatea de purtători, cât şi de cea  ştiinţifică, calităţile acelor persoane considerate creatoare şi transmiţătoare a unor elemente ale unui domeniu al patrimoniului cultural imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate.  Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, ţara noastră îşi asumă, în calitate de stat membru al Convenţiei UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, elaborarea şi punerea în aplicare a Programului „Tezaure umane vii”», se menţionează pe site-ul Ministerului Culturii.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2008, precum şi cu cele ale Regulamentului de acordare a titlului de „Tezaur uman viu” (ce prevede criteriile de acordare, conţinutul dosarului de candidatură, precum şi date privind examinarea şi evaluarea dosarelor, fiind adoptat prin Ordinul nr. 2491 din 27.11.2009 al ministrului Culturii), în primăvara acestui an s-a lansat cea de-a treia sesiune de depunere a dosarelor de candidatură pentru obţinerea titlului.

Acestea trebuie întocmite în limba română şi trimise, în perioada 1 mai – 20 august a.c., data poştei, la sediul Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Bucureşti, sector 1, Piaţa Presei Libere 1, corp B1, et. 4-5 (telefon/fax 021.317.98.70, în atenţia directorului Ciprian Ogrăzeanu sau Elenei Gavriluţiu, şef Birou Bază de date). Alte detalii pe site-ul Ministerului Culturii, www.cultura.ro.