Craiovenii au încheiat prestaţiile româneşti la Londra: Claudia Ştef – locul 38 la marş, Marius Ionescu – pe 26 la maraton

0
392
Claudia Ştef

Atleţii craioveni Claudia Ştef şi Marius Ionescu au încheiat participarea delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Londra. Componenţii clubului CSM Craiova au concurat la 20 de kilometri marş, respectiv maraton. Astfel, sâmbătă sportiva Claudia Ştef a terminat pe locul 38, cu timpul de o oră, 33 de minute şi 56 de sutimi, în proba de 20 kilometri marş, câştigată de rusoaica Elena Laşmanova, în vârstă de 19 ani, cu timpul de o oră, 25 de minute şi două secunde, un record mondial. Pe locul secund s-a clasat o altă rusoaică, Olga Kaniskina (1:25.09), iar medalia de bronz a fost cucerită de chinezoaica Shenjie Qieyan (1:25.16).

Marius Ionescu

De asemenea, craioveanul Marius Ionescu a terminat ieri pe locul 26 proba de maraton cu timpul de 2 ore, 16 minute şi 28 de secunde. Cel poreclit ”Piciu” este al doilea român din istoria maratonului masculin olimpic, după Constantin Grecescu în 1964. Marius Ionescu a fost ultimul sportiv român care a luat startul la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice, la care România a cucerit nouă medalii: două de aur, cinci de argint şi două de bronz. Câştigător la maraton a fost ugandezul Steven Kiprotich,  cu timpul de două ore, opt minute şi o secundă, aceasta fiind singura medalie cucerită de Uganda la JO de la Londra. Pe locul secund s-a clasat kenyanul Abel Kirui (2h08:27), iar medalia de bronz i-a revenit altui kenyan, Wilson Kipsang Kiprotich.