Doar două comune din Dolj vor primi finanţare pe Măsura 3.2.2.

0
343

În ciuda faptului că nu mai puţin de 67 de comune doljene şi-au întocmit şi depus proiecte pe Măsura 3.2.2. pentru „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, doar două dintre acestea au fost eligibile şi vor primi finanţare. Este vorba de localităţile Negoi şi Ghidici, în prima dintre acestea urmând să fie introduse, pe bani europeni, reţeaua de alimentare cu apă şi cea de canalizare, precum şi reabilitarea Căminului Cultural. De asemenea, la Ghidici, cu cele 2,5 milioane de euro obţinuţi pe Măsura 3.2.2. vor fi modernizate străzile, va fi construit un „afterschool”, iar Căminul Cultural va fi dotat.