Rivalitatea sportivă dintre Anglia şi Argentina este înrădăcinată în războiul din Falkland (1982) ceea ce şi explică scandările fanilor argentinieni, premergător partidei. Încălzirea s-a făcut deja la partida Argentina – Norvegia, anticipându-se parcă viitoarea adversară a Argentinei, în semifinale. Echipa lui Thomas Tuchel va înfrunta campioana „en-titre”, la Atlanta, într-o partidă care promite a fi una încărcată de tensiune. De la Cupa Mondială (2002) din Japonia şi Coreea de Sud, când Beckham a transformat penalty-ul, cele două echipe nu s-au mai întâlnit în meciuri oficiale. Va fi a 6-a oară când Anglia şi Argentina se vor întâlni la un Campionat Mondial: 1962 – faza grupelor, 1966 – sferturile de finală când Antonio Rattin a fost eliminat pe Wembley, 1986 – sferturile de finală pe Azteca din Mexico City când Maradona a marcat cu „Mâna lui Dumnezeu” şi 1998 când Argentina a câştigat la penalty-uri.

















