Ziua Informării Preventive, marcată şi în Dolj

0
454

Ziua Informării Preventive este marcată în fiecare zi de marți 13, după ce, în anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență s-a raliat unei iniţiative în acest sens, desfășurată la nivel european. Marcată în fiecare zi de 13, care pică marţea, Ziua Informării Preventive  oferă ocazia de a readuce în atenția cetățenilor principalele recomandări, reguli și măsuri pentru asigurarea unei minime protecții personale în fața diferitelor situații de urgență ce se abat asupra comunităților.

Între orele 09:00 și 13:00, personal de specialitate din ISU Dolj a fost prezent în punctul de informare preventivă, organizat în zona Complexului comercial MERCUR, unde au distribuit diverse materiale informative și au  răspuns întrebărilor adresate de cetățenii interesați. Desfășurarea tuturor activităţilor este realizată  prin  respectarea regulilor de prevenire și protecție împotriva noului coronavirus. Premergător zilei de 13 IULIE, inspectorii  din cadrul Inspecției de Prevenire  s-au deplasat în localitățile Poiana Mare, Băilești, Sadova, Craiova, Dăbuleni, Perișor, Giubega, Segarcea, Galice Mare, Drănic, Valea Stanciului, Gângiova, Ostroveni, Bechet, Calafat și Călărași unde au executat , la sediile Primăriilor, activități de informare preventivă și au distribuit materiale specifice (afișe, pliante, flyere și stickere) cu reguli de comportare pe diferite tipuri de risc, astfel încât activitatea de informare preventivă a populației să continue pe plan local, prin grija compartimentelor de prevenire din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență. “Suntem conştienţi de faptul că informarea preventivă a populaţiei necesită un efort susţinut şi continuu pentru realizarea obiectivelor scontate, drept pentru care unitatea noastră îşi va asuma şi în viitor desfăşurarea acestor acţiuni. Mereu vom fi în mijlocul comunităţii pe care ne-am angajat să o protejăm şi să o salvăm!”, au precizat reprezentanţii ISU Dolj.