Noul echipament a fost creat după ideile fanilor

1
472

S-a renunţat la „Coloana infinutului” şi au fost imprimate: leul, supranumele „Campioana Unei Mari Iubiri”, numărul 70, pentru a marca cele 7 decenii de existenţă, precum şi logo-ul Centenarului României

Echipamentul pentru sezonul 2018-2019 al Universităţii Craiova are trei variante: pe albastru, pe alb şi pe negru, respectiv galben şi verde pentru portari, şi posedă mai multe elemente particulare. Un leu este imprimat pe partea din faţă, acelaşi cu cel de pe autocarul echipei, supranumele „Campioana Unei Mari Iubiri”  este amplasat pe guler, numerele au fontul precum sabia leului din stemă, iar numărul 70 este inscripţionat în interiorul numerelor, pentru a marca cele 7 decenii de existenţă a clubului, care se împlinesc anul acesta. Totodată, logo-ul Centenarului României, cu sintagma „Sărbătorim împreună” va fi ataşat pe mânecile tricourilor până la finalul anului 2018. „E un produs care a fost creat nu cu firme de branduire, ci cu sprijinul și inspirația spectatorilor noștri, am ajuns la un desen foarte interesant, personalizat. Pe tricoul de joc apare, cu vigoarea și cu titlul de rege al junglei, leul, care a fost stilizat în partea din dreapta jos, așa cum este și pe autocar”, a spus Marcel Popescu. Clubul din Bănie şi-a personalizat echipamentul pe care jucătorii îi vor purta la Supercupa României, aşa cum s-a întâmplat şi la finala Cupei României. În schimb, Universitatea a reununţat la varianta de tricou în dungi şi la „Coloana Infinitului”, purtată anul trecut pe partea din faţă a tricourilor.

1 COMENTARIU

  1. bineca scrie mare sticky si betano … celelalte sunt mici amanunte … puteati sa le faceti si cu mov …

Comments are closed.