Motociclişti spulberaţi de BMW

5
343

Doi tineri craioveni care circulau pe o motocicletă au fost spulberaţi de şoferul unui bolid care nu le-a acordat prioritate de trecere. Incidentul s-a petrecut miercuri seara, în apropierea hipermarket-ului „Real” din Craiova, iar în urma impactului motocicleta a luat foc, fiind complet distrusă de flăcări, iar cei doi tineri au ajuns în spital cu multiple fracturi. Martorii accidentului spun că cei doi tineri de pe motocicletă trăiesc pentru că purtau căşti de protecţie.

Imagini ca după război, miercuri seara, pe „Calea Severinului” din Craiova, în apropierea hipermarket-ului „Real”. Două ambulanţe SMURD, o autospecială a pompierilor şi echipaje ale Poliţiei Rutiere au fost solicitate în zona respectivă din pricina unui accident rutier petrecut în jurul orei 20.00. În urma cercetărilor efectuate,  poliţiştii de la Rutieră au stabilit că Daniel Apostolache, de 26 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW, înmatriculat în Bulgaria, pe strada „Tufănele”, la intersecţia cu „Calea Severinului” nu a acordat prioritate de trecere unei motociclete „Honda”, condusă de Silviu Tătaru, de 26 de ani, din municipiu şi a izbit-o violent.

Conducătorul motocicletei şi tânăra care era cu el, Alexandra I., în vârstă de 17 ani au fost aruncaţi câţiva metri prin aer aterizând apoi pe carosabil, singurul motiv pentru care mai sunt în viaţă fiind faptul că amândoi purtau căşti, după cum au povestit martorii evenimentului. Impactul a fost atât de violent încât motocicleta a luat foc şi a ars ca o torţă, intervenţia pompierilor neputând salva mare lucru. După primele îngrijiri la faţa locului, cei doi tineri de pe motocicletă au fost preluaţi fiecare de câte o ambulanţă SMURD şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Ambii au rămas internaţi în unitatea medicală, întrucât suferiseră multiple fracturi, Silviu Tătaru fiind în starea cea mai gravă.

Poliţiştii de la Rutieră l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

5 COMENTARII

  1. FLORINESCU vezi cum vb ….. nu e problema ta daca era tigan si chiar daca e tigan asta nu iti da tie dreptul de al face nesimtit ,imputit….cn esti u sa il jignesti pe el ….a fost din neatentie crezi k el si`a dorit asa ceva …..

  2. In primul rand domnu Florinescu nu ai tu nici`un drept sa il jignesti k oricui i s`ar fi putut intampla si dak ai BMW nu inseamna k esti tigan 😉 si in al doilea rand suporta consecintele si si`a recunoscut vina inainte k politia sa dea verdictul,dar era foarte obosit si nu a fost atent…nu a fost cu intentie deoarece si el a avut motocicleta si tocmai din cauza numeroaselor accidente kre exista in prezent a si vandut`o…nu mai judecati voi oamenii nu stiti decat asta…dar sa va punetzi in locul acelei persoane nu stiti…si cei cu motocicleta ce cautau sa mearga q viteza de 180km/h in oras …vina este din ambele parti…asa k incetati voi cu comentarii inutile dak nu stiti despre ce e vorba

  3. La viteza cu care circula motocicleta nu avea ce sa faca soferul BMW-ului care a fost lovit pe scuarul dintre liniile de tranvai deoarece motocicleta era sa loveasca un autoturism care vira stanga spre real

  4. Nu vad de ce sariti atat de mult in apararea lui. Neatentie? Ok din cauza neatentiei omoara oameni. NU e nici primul si nici ultimul cetatean de etnie rroma care omoara oameni sau raneste din cauza nerespectarii regulilor de circulatie.

Comments are closed.