Forul mondial a trimis deja o scrisoare de atenţionare – FIFA ameninţă România cu dezafilierea

0
447

După cum preconizase Dumitru Dragomir, FRF ar fi primit ieri dimineaţă o scrisoare de la FIFA, în care forul mondial atenţionează că echipele de club calificate în cupele europene, dar şi „naţionala”, sunt în pericol să fie excluse la nivel internaţional din cauza proceselor deschise în instanţe civile de Adrian Mititelu contra FRF. Două decizii recente ale Curţii de Apel contravin celor luate de cei ce conduc fotbalul din România: Universitatea Craiova a fost dezafiliată ilegal şi cluburile nu pot fi obligate să recurgă la TAS. ”Noi am pierdut pe baza legilor FIFA. S-a greşit din momentul în care Mititelu s-a dus în justiţie. De atunci am ştiut că ne putem curăţa. Dacă epuizezi toate instanţele sportive, abia atunci te duci la cele civile. El nu s-a dus la TAS. Ştia că este o escrocherie, dar a mers mai departe. Doamna judecător nu a ştiut despre ce era vorba, de asta a luat asemenea decizii. Orice să fi făcut, numai să nu fi pus în balanţă deciziile de la FIFA, de la UEFA, de la TAS.  Polonezii s-au dus cu premierul şi cu preşedintele ţării la Blatter ca să scape. Trebuie să aplic ce a hotărât Curtea de Apel. Noi suntem români, dacă nu pun în practică decizia, mă arestează. Apoi FIFA ne suspendă, şi atunci să vedeţi cum tot guvernul, cu preşedinţie, cu toţi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, imediat dă o Ordonanţă de Urgenţă în care spune că legislaţia sportului trebuie să fie atacată de legislaţia civilă şi penală. Scrisoarea venită de la FIFA e după prima decizie a Curţii de Apel, de a doua încă nu ştie. FIFA o să ne comunice că ne dă o lună ca să rezolvăm problema, altfel suntem scoşi din competiţiile internaţionale. Şi să ne facem noi în România o Cupă a Europei, o Champions League, un campionat mondial” a declarat ieri şeful LPF, Dumitru Dragomir.