Caricaturile lui MATTY, expuse la Galeria „Arta”

0
116

Muzeul de Artă din Craiova, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova şi Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România vor organiza luni, 16 iulie, ora 19.00, la Galeria „Arta” (Calea Unirii nr. 12) vernisajul expoziţiei artistului Matei Aslan – MATTY, unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi caricaturişti români, totodată regizor şi scenarist de filme de animaţie.

Invitaţi să vorbească despre creaţia acestuia sunt Florin Rogneanu – directorul muzeului craiovean, şi dr. Paul Stoica. Lucrările – 50 la număr – vor rămâne pe simeze până pe 22 iulie 2012, intrarea la „Arta” fiind liberă. Ultima expoziţie MATTY la Craiova – una cu caracter retrospectiv – a putut fi văzută în anul 2000, la Galeria „Vollard”, fiind organizată cu sprijinul caricaturiştilor Gabriel Bratu şi Albert Poch.

La Bucureşti, o expoziţie cu desenele sale originale s-a deschis în perioada 15 septembrie – 1 octombrie 2011, la Galeria „Saint Ink”, sub egida Muzeului Benzii Desenate, în colaborare cu revista COMICS şi Caricaturi DUM-DUM. Expuse sub genericul „Matty în atelier”, lucrările au fost donate de soţia autorului, Simona Mehedinţi-Aslan.

MATTY ASLAN s-a născut pe 7 mai 1924, la Ismail, în judeţul omonim al României interbelice, actualmente în Ucraina, în familia unui director de bancă. Datorită profesiei tatălui său, mutat în diverse sucursale, MATTY a copilărit în Craiova, Piteşti şi Iaşi, în urbea moldavă urmând studiile liceale.

Contribuţie majoră în lumea filmului românesc de animaţiei

Student fiind, în 1946 a început să publice caricaturi şi desene satirice. În 1948 a absolvit Academia de Arte Frumoase Bucureşti şi din 1949 a fost angajat în abia încropitul studio de animaţie alături de Ion Popescu Gopo, Pascal Rădulescu, Constantin Popescu, Iulian Hermeneanu şi Liviu Ghigorţ.

A participat ca desenator la primele filme regizate de Ion Popescu Gopo – „Punguţa cu doi bani” (1949), „Răţoiul neascultător” (1950), „Albina şi porumbelul” (1951). În acea perioadă a animaţiei româneşti MATTY a mai avut două contribuţii filmice: co-regizor, alături de Iulian Hermeneanu, la scurtmetrajul „O poveste cu ursuleţi” (1953), după scenariul lui Mircea Crişan, şi primul său film de animaţie din postura de prim regizor – „Lacătul minune” (1955). După aceste încercări, MATTY s-a dedicat amplu caricaturii de presă sportivă („Sportul popular”, „Stadion”), colaborării cu revista „Urzica” şi ilustraţiei satirice de carte.

A revent în lumea animaţiei în 1965, la un an de la formarea studioului profesionist Animafilm, realizând constant producţii conturate cu un umor subtil: „Un bloc neobişnuit” (1965), „Autobiografie” (1970), „Linişte” (1971), seria „Formica I-IV” (1973-1976), „Organigrame I-II” (1975-1976), „Tablete” (1978), „Noi cu drag muncim” (1981). Pentru primul episod din „Formica” a primit Premiul CIDALC la Cracovia şi a fost în selecţia oficială la London Film Festival (1974), iar „Organigrame II” a fost premiat la Bilbao (1976) şi Gabrovo (1977).

Desenele sale satirice au populat toate saloanele naţionale şi paginile revistelor

În 1965 a expus la Bruxelles, în cadrul Salonului Internaţional al Umoriştilor, iar din 1968 a fost prezent la toate Saloanele naţionale anuale ale umorului grafic.

În 1978, MATTY şi-a supradimensionat satira în perimetrul marelui ecran, realizând scenariul comediei „Expresul din Buftea” (regia Haralamb Boroş, cu: Coca Andronescu, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi alţii), dar, ciopârţită de cenzură şi ineficient abordată regizoral, a eşuat ca act artistic.

Cariera sa a însemnat mereu noi provocări şi o expunere vizibilă în ochii cititorilor de vârste şi preferinţe diferite, dar celebritatea a provenit din rubrica zilnică de umor satiric „Una pe zi” din cotidianul „România liberă” (1968-1984). Abordarea incisivă şi empatică a vieţii cotidiene l-a făcut foarte popular în rândul cititorilor, pe care îi încânta şi cu albumele de buzunar „D’ale pescarilor şi vânătorilor” (Matty însuşi fiind un pescar împătimit) sau „Ghidul spectatorului de fotbal” şi albume mai cuprinzătoare, ca „Matty: În Deltă” sau „Să fim serioşi”. Desenele sale satirice au populat efervescent paginile revistelor „Urzica”, „Magazin”, „Flacăra”, „Lumea”, „Cinema”, s-au răspândit în cataloage, cărţi ilustrate, albume, pe simeze şi în memoria afectivă a pasionaţilor de complicitate la ironie.

După 1990, MATTY nu şi-a întrerupt firul ardent al creaţiei, publicând în „Opus”, „Tinerama”, „Baricada”, „Zig-Zag”, „Papagalul”, „Lucifer”, „România liberă”, „Magazin”, „Alianţa Civică” etc. S-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 21 septembrie 1995, în urma unor complicaţii ale bolii diabetice de care suferea în ultimii ani.

 

«Aparent, era un om ca toţi oamenii. Nimic în minus, nimic în plus. Doar aparent. De fapt, Matty-caricaturistul avea ceva în plus: un fel de ochi ai soacrei cu care vedea şi lateral, şi în spate, pătrunzând până în adâncul slăbiciunilor, patimilor şi neomeniei omeneşti, al fenomenelor sociale şi politice… şi totul se transformă în caricaturi. Nimic din imperfecţiunile creaţiei lui Dumnezeu nu i-a scăpat.

Matty avea în caricaturile sale intuiţia sociologului, a analistului politic şi claritatea comentatorului de presă. În nu destul de lunga sa viaţă, a fost cel mai prolific caricaturist al generaţiei postbelice. Caricaturile sale, mustind de umor, fiind aşteptate şi savurate de cititori în fiecare dimineaţă, la rubrica „Una pe zi” – pastila naţională de bună dispoziţie a românului, care de-abia apoi citea ziarul sau poate nici nu-l mai citea.

Matty era sinonim cu umorul. Glumele sale grafice şfichiuitoare erau adevărate intervenţii chirurgicale caracterizate prin îndemânarea, eleganţa şi fineţea tăieturii care, oricât de profundă, nu lăsa sânge. Săgeţile criticii sale se înfigeau cu precizie adâncă, uneori până la os, dar delicat, fără duşmănie. Chiar cei care se simţeau vizaţi am impresia că acceptau gluma usturătoare ca pe o lingură cu sare amară administrată de o jună super-superbă asistentă blondă.

Mi-e dor de Matty. De altfel, toţi cei care l-au cunoscut personal, au privit în ochii lui inteligenţi şi s-au împărtăşit din spiritul său, tânjesc după Matty. Tuturor  celor care, prin umorul său, le-a făcut viaţa, la vremea sa, mai suportabilă le e dor de Matty. Să-i mulţumim că a existat». (Albert Poch, 26 iulie 2011)