Grupa C a Europeanului din Germania are o favorită certă, Anglia, în timp ce Danemarca (învingătoare în 1992) şi Serbia sunt în luptă pentru locul secund, iar Slovenia este out-sider. Englezii, finalişti acum 3 ani, ne avertizează la fiecare turneu final că “it’s coming home”, dar nu reuşesc să pună mâna pe trofeu. Selecţionerul Southgate a făcut nişte alegeri controversate în lot, renunţând la aproape o echipă întreagă de jucători cu nume, în frunte cu Grealish şi Rashford. Cvartetul ofensiv, format din Bellingham, Saka, Foden şi Kane, este impresionant, dar portarul şi centrul defensivei sunt punctele slabe ale naţionalei “Celor 3 lei”. Danemarca nu pare să se mai afle la nivelul de la ultimul turneu final, când a fost eliminată în semifinale chiar de Anglia, în timp ce Serbia este eterna promsiune, cu mulţi jucători importanţi, dar care dezamăgesc ca echipă la turnele finale. Legendarul “Pixie” Stojkovic pare să fie creat totuşi un liant între vedetele sale, iar amicalele pre-Euro arată o naţională în formă. Slovenia, cu fostul jucător al Ştiinţei, Jasmin Kurtic, în lot, mizează pe forţa grupului, pe contraatacurile susţinute de prolificii atacanţi Sesko şi Sporar şi pe siguranţa oferită între buturi de Jan Oblak.
GRUPA C
Anglia
Performanţă la Euro: finalistă în 2020. Echipa-standard: Pickford – Walker, Guehi, Stones, Trippier – Rice, Alexander-Arnold, Bellingham – B. Saka, Foden, H. Kane. Selecţioner: Gareth Southgate. Vedetă: Harry Kane (Bayern Munchen). Focus: Jude Bellingham (Real Madrid). Absenţi: Reece James, Sterling, Rashford, Henderson, White, Maddison, Maguire, Grealish.
Danemarca
Performanţă la Euro: campioană în 1992. Echipa-standard: K. Schmeichel – Maehle, J. Andersen, A. Christensen, Vestergaard, V. Kristiansen – Hojbjerg – Damsgaard, C. Eriksen, Skov Olsen – Hojlund. Selecţioner: Kasper Hjulmand. Vedetă: Christian Eriksen (Man United). Focus: Rasmus Hojlund (Man United). Absenţi: Lindstrom, Braithwaite.
Slovenia
Performanţă la Euro: faza grupelor. Echipa-standard: Oblak – Stojanovic, Bijol, Blazic, Janza – Verbic, Lovric, Gnezda Cerin, Zajc – Sesko, Sporar. Selecţioner: Matjaz Kek. Vedetă: Jan Oblak (Atletico Madrid). Focus: Benjamin Sesko (RB Leipzig). Absenţi: –
Serbia
Performanţă la Euro: finalistă în 1960 şi 1968, ca Iugoslavia. Echipa-standard: V. Milinkovic-Savic – Gudelj, Milenkovic, S. Pavlovic – Tadic, Maksimovic, S. Milinkovic-Savic, Samardzic, Kostic – Vlahovic, Mitrovic. Selecţioner: Dragan Stojkovic. Vedetă: Duşan Vlahovic (Juventus). Focus: Lazar Samardzic (Udinese). Absenţi: Nastasic, Radonjic, Duricic, Grujic, Lazovic.