Berlusconi şi AC Milan: Ani de glorie fără egal!

0
1026

Decedat ieri, la vârsta de 86 de ani, la spitalul San Rafaelle, din Milano, unde era internat, Silvio Berlusconi, ex-premier al Italiei, politician greu de înţeles, nu rareori, datorează fotbalului în mare măsură ascensiunea sa pe scena politică. Timp de trei deceniii a condus pe AC Milan, una din marile echipe ale lumii, graţie investiţiilor robuste care au permis recrutarea a numeroase staruri. Timp de 31 de ani (1986-2017) cu câteva pauze determinate de calitatea de şef al guvernului, clubul „rosso-nero” a adunat 31 de trofee între care 5 Ligi ale Campionilor şi 8 titluri de campioni ai Italiei. Sub comanda lui Arrigo Sacchi şi Fabio Capello, învingătoare în C1, AC Milan a fost o forţă a fotbalului mondial. Staruri precum italienii Franco Baresi, Paolo Maldini, Gullit şi Frank Rijkaard, dar de asemenea Jean Pierre Papin, George Weah, Andrei Sevcenko, Clarence Seedorf, Ronaldinho, Zlatan Ibrahimovic au dat personalitate şi distincţie unei echipe, aproape inegalabile. Să nu omitem că Gulit, Van Basten, Weah, Sevcenko şi Kaka au câştigat „Balonul de Aur” în cursul trecerii pe la clubul milanez. Succesele au avut un preţ. Silvio Berlusconi a vrut să-l eclipseze pe Bernard Tapie, patronul lui Ol. Marseille, în faţa căruia pierduse (1-0) finala C1 din 1993. În anii 2000 Milan a câştigat de 2 ori Liga Campionilor şi a ratat-o pe a treia în 2005 cu Liverpool, la Istanbul, după ce a condus (3-0) la pauză. Frumoasa istorie, născută în 1986, se stinge în 2017, când vinde clubul, la bordul falimentului, unui om de afaceri chinez pentru 700 mil. euro. De la acesta, în anii următori trece la fondul de investiţii american Elliot, care îl revinde unui alt fond, Red Bird Capital, pentru 1,2 miliarde dolari. Părăsind pe AC Milan, prin explicaţia că fotbalul modern implică, pentru a fi competitiv, investiţii şi resurse pe care nicio familie nu le poate asuma, a rămas „primul tifoso” al „diavolilor”, echipă pe care o iubea din copilărie. Din 2018 a cumpărat Monza, echipă din liga a 3-a pe care a dus-o în Serie A. Stadionul din Monza este la 10 min. de vila lui Berlusconi din Arcona. A dat mână liberă, ca administrator delegat, vechiului său colaborator Adriano Galliani. În decembrie anul trecut, se spune, că în pauza de Crăciun a adus în vestiarul echipei „un car de prostituate”, pentru a motiva jucătorii. Italia a decretat o zi de doliu naţional miercuri şi funeraliile naţionale a celui numit „Cavaliere” vor avea loc la catedrala din Milano. Figură majoră a dreptei italiene, anteprenor media, în trei rânduri premier (mai-decembrie 1994, 2001-2006, 2008-2011) parlamentar (1994-2013, 2022-2023) unul din cei mai bogaţi oameni din Italia, creatorul partidului Forza Italia, lasă în urma lui un imperiu mediatic, o moştenire politică extrem de controversată, dar şi o parteneră… cu 50 de ani mai tânără. În vârstă de 33 de ani Marta Fascina, comparată cu Lady Gaga în media locală, se gândeşte deja la moştenire. Silvio Berlusconi, omul care a fotbalizat politica, rămâne mult discutat.