Concurs de infracţiuni, la conducerea unui autoturism

0
545
Ieri, 12 iunie, polițiști din cadrul  Secției 6 Poliție Rurală Giubega au depistat în trafic, pe DJ 561D, la ieșirea din comuna Galiciuica, în direcția Giubega, un tânăr de 21 de ani, din Băilești, în timp ce conducea autoturism, având dreptul de a conduce vehicule suspendat. Din verificările efectuate de polițiști,  s-a stabilit că,  în cursul aceleiași zile, autoturismul respectiv ar mai fi fost condus, pe traseul Covei-Băilești, și de un tânăr de 28 ani, din comuna Afumați, sat Covei, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiindu-i încredințat spre a fi condus pe drumurile publice de către un bărbat de 32 ani, din aceeași localitate. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii   infracţiunilor conducerea unui vehicul fără permis și încredintarea unui vehicul pentru a fi condus unei persoane despre care se cunoaște că nu deține permis de conducere. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluție legală prin unitatea de Parchet competentă.