Cupa Mondială: Amintiri de neuitat

0
68

CM 1962: În pofida cutremurului

În mai 1960 un teribil seism, cu o magnitudine de 9,5 grade, face ravagii în Chile, afectând un sfert din populația statului. Cu toate acestea, Chile va găzdui ediția Campionatului Mondial în bune condiții, după ce, la Congresul de la Lisabona, din 1956, devansase la vot (32-11) candidatura Argentinei. La 2 iunie 1962 se dispută partida Chile – Italia (2-0) și doi jucători italieni sunt eliminați din teren. Squadra Azzurra își pierde cumpătul și este nevoie de intervenția poliției. Izbucnește un scandal diplomatic între cele două țări, presa alimentează scandalul, care în cele din urmă se va stinge. Marea surpriză a ediției nu este reprezentativa URSS, câștigătoarea Euro 1960, care în sferturile de finală pierde în fața statului Chile, din cauza legendarului portar … Lev Iașin, nici Iugoslavia, cu Iosip Skoblar magnific, ci Cehoslovacia lui Joseph Masopust, care ajunge în finală. O pierde în fața Braziliei (1-3), când la rampă apare tânărul Amarildo, înlocuitorul lui Pelle.

CM 1966: Un cățel numit Pickels

Fotbalul englez, în epoca minijupelor, nu evadase din conservatorismul său, deși Tottenham (1962) și West Ham (1963) câștigaseră Cupa Cupelor. La 20 mai 1966, expusă la Westminster Central Hall, Cupa Mondială Jules Rimet dispare. Poliția intră în alertă, dar nimic. Salvatorul situației va fi un cățeluș numit Pickels, care descoperă trofeul într-un parc din nordul Londrei. Misterul nu a fost desluștit nici până astăzi. Atracția turneului: reprezentativa Coreei de Nord, ajunsă la turneul final după un baraj cu Australia (9-2 în ambele manșe). Nord-coreenii pierd (0-3) în fața URSS, dar înving Italia (1-0) și pierd (5-3) în fața Portugaliei, după ce au condus cu 3-0. Finala aparține Angliei (4-2) cu un gol, în prelungiri, marcat de Hurst, îndelung contestat, fiindcă balonul n-a depășit linia porții, despre care se vorbește și astăzi. Singurul trofeu câștigat de perfidul Albion a fost contestat ani de-a rândul.

CM 1970: Legenda secolului

Se spune că ediția CM 1970 a fost cea mai frumoasă dintre toate cele precedente: nume mari, spectacol și ambianță fascinantă. România a fost și ea prezentă, în grupa de la Guadalajara, cu Brazilia, Anglia și Cehoslovacia. A făcut o figură frumoasă, deși nici astăzi nu se știe de ce n-a jucat nici un minut Gicu Dobrin, de la FC Argeș. Tricolorii au pierdut în fața Angliei (0-1), cu frații Bobby și Jackie Charlton câștigători ai C1 în 1968, cu Manchester United, au învins Cehoslovacia (2-1) și au pierdut (2-3) în fața Braziliei. Distribuția turneului a fost una de neuitat, cum spuneam. Germania Federală venise cu Franz Beckenbauer, Berti Vogts, Uwe Seeler, Sepp Mayer și Gerd Muller. Iar Italia adusese pe Facchetti, Luigi Riva, Sandro Mazola, Gianni Rivera și Roberto Bonisegna. Brazilia, ce să mai vorbim, părea cea mai frumoasă echipă a turneului cu Gerson, Rivelino, Tostao, Jairzinho și Pelle. Numărul 10 auriverde va intra în istorie. La această ediție s-au introdus cartonașele galbene și roșii după scandalul de pomină cu eliminarea argentinianului Rattin, la ediția precedentă. Un detaliu: în sfertul de finală Anglia – RFG, englezii conduceau cu 2-0 în min. 50, când selecționerul Alf Ramsey l-a înlocuit pe Bobby Charlton, pentru a-l odihni. Germanii au revenit și au câștigat în prelungiri, printr-un gol marcat de Gerd Muller. Semifinala RFG – Italia (3-4) a fost considerat meciul secolului. Franz Beckenbauer, accidentat la claviculă, va rămâne în teren, fiind în dificultate la golul marcat de Rivera, cel al victoriei. A fost cel mai frumos meci al turneului. În finală, Brazilia – Italia, 4-1.

CM 1974: Johan Cruyff nu câștigă

Turneul final, ediția  ’74 a fost încredințat Germaniei Federale, la numai doi ani de la tristele Jocuri Olimpice de la Munchen, în cursul cărora au fost asasinați atleții israelieni. Turneul s-a desfășurat, însă într-o atmosferă de maximă supraveghere antiteroristă. Era vremea părului lung, a Beatles-ilor, și a pantalonilor evazați. O noutate: pentru prima dată Africa era reprezentată prin Zair, țara lui Mobutu. Va încasa 14 goluri în trei meciuri, fără să marcheze vreunul. Polonia va impresiona prin victoriile asupra Argentinei, viitoare campioană mondială și Italiei, finalista ediției precedente. Dar atracția principală a constituit-o reprezentativa Olandei, cu starul ei, Johan Cruiff, triplu câștigător al Balonului de Aur. Pe banca tehnică Rinus Michels, artizanul fotbalului total, antrenor la FC Barcelona. Batavii uimesc planeta prin tactica inspirată de la echipa Ungariei ’54. Problemele Olandei nu veneau însă din neînțelegerea jucătorilor de la Ajax Amsterdam, Fayenoord și PSV Eindhowen, ci de la neînțelegerile cu Federația de Fotbal. Jucătorii amenință cu greva, dacă nu vor fi plătiți ca cei din RFG. Federația cedează și augmentează cu 15.000 de florini bonusurile pentru patru membri ai efectivului, trei de la Ajax (Cruyff, Neeskens și Keizer) și unul de la Fayenoord, Van Hanegen. Suplimentarea provoacă iritarea portarului PSV Jean Van Beveren, care va monta o coaliție cu câteva elemente loiale. Consecința? Cel mai bun portar al campionatului va fi înlocuit cu Ian Jongblood. Cruyff joacă în Puma, ceilalți în Adidas. Alt scandal. “Portocala mecanică” ajunge în finală, dar după victoria asupra RDG mai mulți jucători sunt impplicați într-un scandal (femei, băutură, altercații), dezvolatat de Bild. Soțiile jucătorilor află. Germania Federală câștigă (2-1) în finală, își adjudecă al doilea trofeu după miracolul de la Berna, din 1954, prin victoria asupra Ungariei. Olanda a avut cea mai bună echipă, dar n-a fost suficient.

CM 1978: Sub privirile generalului Jorge Videla

Ediția CM din 1978 a fost încredințată Argentinei, în pofida unui val de proteste al intelectualilor de stânga și de dreapta de pe continent. Argentina era condusă de o dictatură militară, cu generalul Jorge Videla în frunte. Întâmplări deosebite nu s-au consemnat, cu excepția partidei Franța – Ungaria, din ultimul meci al grupei, de la Mar del Plata. Francezii sosesc la stadion, doar cu un rând de echipament (alb) asupra lor. Ungurii au tricouri de aceeași culoare. O circulară FIFA suna clar: Franța nu poate folosi tricourile albe sub sancțiunea pierderii meciului la masa verde. Un membru al staff-ului pleacă în oraș pentru a procura tricouri de altă culoare. Împrumută un set de la clubul local CA Kimberley. Tricourile erau de culoare verde, cu dungi, dar numerele nu coincideau cu cele de pe șorturi. Meciul a început cu o întârziere de 45 de minute. În finală, Argentina a învins, după prelungiri(3-1) echipa Olandei, lipsită de aportul lui Johan Cruyff. Care a refuzat să facă parte din Națională, invocând un atac nocturn asupra familiei sale, mutată la Barcelona. În cartea sa de memorii, “Driblingul meu”, apărută anul trecut, Johan Cruyff povestește jurnalistului Jaap de Groot o versiune destul de ambiguă. El însuși recunoaște că dacă s-ar fi aflat în teren aportul său ar fi contat. Finalistă în două ediții consecutive, “Portocala mecanică” n-a reușit adjudecarea trofeului mult jinduit. Înmânarea trofeului a fost făcută de generalul Jorge Videla căpitanului echipei Argentinei. Se spune că Jorge Videla ar fi dat mâna inclusiv cu selecționerul Cesar Luis Menotti, cu simpatii de stânga.