CM 2018: Julen Lopetegui – selecţionerul Spaniei – demis în debutul competiţiei!

0
432

Aşa ceva nu s-a mai văzut în lumea fotbalului mare. Dacă după încheierea oricărui turneu final de Cupă Mondială.

Asistăm la demiteri în cascadă de selecţioneri, care n-au atins obiectivele fixate de federaţiile de specialitate respective, de data aceasta suntem martorii unei premiere: Julen Lopetegui a fost demis în debutul competiţiei.

Fără să fi înregistrat o singură înfrângere în 20 de partide disputate de „La Roja”, sub conducerea sa tehnică.

Îşi prelungise contractul până în 2020. Dar a explodat bomba. Preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Luis Robiales, în conferinţa de presă de astăzi a spus:

Suntem obligaţi să ne despărţim de selecţioner. Echipa naţională aparţine tuturor spaniolilor. Şi selecţionerul lucrează pentru federaţie”.

Nominalizarea ca antrenor al echipei Real Madrid a lui Julen Lopetegui (51 de ani) a aprins spiritele. Şi noul preşedinte al RFEF, ales în urma scandalurilor care l-au implicat pe Angel Maria Villar (1988-2017) şi a plasat măsura luată pe terenul valorilor morale, pentru a justifica decizia.

Numirea lui Julen Lopetegui ca înlocuitor al lui Zinedine Zidane, a avut efectul unei „bombe” scrie presa spaniolă de astăzi, care consideră că a fragilizat echipa naţională.

Echipa Spaniei, care a dominat fotbalul mondial la începutul deceniului (Euro 2008 şi 2012, CM 2010) a avut în ultimile două turnee internaţionale comportări catastrofale, fiind eliminată în faza grupelor la Mondialul de acum 4 ani şi în optimile de finală la Euro 2016. Se avansează numele tandemului Fernando Hierro şi Albert Celades ca succesori. Dar nici unul nici celălalt nu au experienţa lui Julen Lopetegui.

„El Pais” afirmă că decizia hazardată privind separarea de Lopetegui ar putea crea o fisură în vestiarul Spaniei. Care întâlneşte, în cadrul grupei B, la 15 iunie, Portugalia, la 20 iunie Iranul şi 5 zile mai târziu Marocul.

O „rachetă” a Realului a lovit „La Roja”, scrie cotidianul barcelonez „Sport”, în timp ce „As” deschis faţă de Real Madrid, deplânge calendarul acestui anunţ cu numai trei zile înaintea şocului cu reprezentativa Portugaliei.

Într-adevăr decizia celor de la Real Madrid de a anunţa „convertirea” lui Julen Lopetegui, nu înseamnă altceva decât plasarea intereselor de club înaintea celor ale echipei naţionale.