Reacţiile presei internaţionale după Franţa – România 2-1

0
316

RomanL’Equipe (Franţa) – „Jenată îndelung de o naţională a României solidă şi disciplinată, Franţa a terminat prin a se impune. Un rezultat care îi lansează perfect pe Les Bleus în misiunea lor de a câştiga trofeul pe teren propriu. Foarte rapid în meci, jucătorii lui Didier Deschamps au avut confirmarea calităţilor defensive ale României, dar şi a capacităţii sale de a specula ocaziile sale rare. Astfel, în primele minute, Stancu a dat frisoane tribunelor. Presingul făcut sus de tricolori şi blocul lor compact i-au făcut pe Les Bleus să lanseze acţiunile de la mare distanţă şi să redubleze pasele”.

Le Monde (Franţa) – „Afacerea se putea termina foarte urât, dar s-a încheiat minunat: echipa Franţei, agăţată mult timp de românii foarte solizi în apărare, s-a impus la mustaţă în meciul de deschidere. Un gol somptuos al lui Payet în minutul 89 a oferit acest succes şi trei puncte preţioase pentru Les Bleus, laborioşi dar ţinuţi în şah de penaltyul lui Stancu după ce Giroud a deschis scorul. Fără a fi lipsiţi de respect faţă de designerii festivităţii de premiere care, aşa cum cere tradiţia, au onorat geniul ţării gazdă – în acest caz grădini franceze, cancan, Tour Eiffel şi David Guetta – , trebuie să recunoaştem că echipa României a fost cea care a oferit primele frisoane de la Euro în minutul 4, iar Lloris a salvat cu o paradă jumătate reflex, jumătate miracol”

Le Figaro (Franţa) – „Cu stomacul tare, Le Bleus au ieşit din capcana românilor. Brusc, Dimitri Payet se ridică. Stade de France se scoală în picioare ca şi cum ar fi un singur om. Pentru a aplauda un gol senzaţional. În acest context social complicat, cu teama de terorism, banda lui Deschamps a început acest turneu încântător într-o manieră frumoasă. În dureri. În faţa unei echipe dificile, curajoase. Franţa a arătat că are un caracter sacru. Dar a fost greu!”

Le Parisien (Franţa)- „Le Bleus au început Euro printr-un succes născut în dureri în faţa României. Această victorie nu poate satisface în totalitate chiar dacă, dintr-un punct de vedere strict contabil, valorează greutatea ei în aur. Pentru a-şi susţine visul de cucerire şi a-şi susţine idea destinului ei, echipa Franţei va avea nevoie de mai mult decât această intrare în scenă, uneori bâlbâită, alteori încântătoare, în faţa unui adversar binecunoscut. A fost nevoie de o sclipire a lui Payet pentru a ieşi din perioada rea. În acel moment, fanii români erau pe punctul de a-şi cocoţa cântecele pline de mândrie în cerul senin de la Saint Denis. Le Bleus arătau neajutoraţi, lipsiţi de idei, intrând în careul lui Tătăruşanu din întâmplare”.

The Mirror (Anglia):  „România a avut început în forţă meciul, Stancu şi Andone fiind agonizant de aproape de a deschide scorul. A fost un prim semnal pentru Franţa, dar nu s-a oprit totul aici. Românii i-au oferit o noapte de teste lui Deschamps. Apărarea lor, remarcată încă din calificări, a fost bine organizată, dar au surprins prin modul în care au reuşit să aducă imediat oameni în atac. Echipa lui Iordănescu nu a venit în Franţa doar pentru a completa numărul de echipe”.

 The Telegraph (Anglia) –  „La arme, cetăţeni, aşa cum spune vechiul cântec, şi tocmai când părea că gazdele Euro-2016 nu reuşesc nicicum să găsească o breşă în încăpăţânata baricadată Românie, vedeta nopţii de debut, Dmitri Payet, a înscris spectaculos”

O Jogo (Portugalia) – “Franţa tremură, dar învinge România în deschidere”

Le Derniere Heure (Belgia) – “Când meciul se îndrepta spre o remiză, o minge trimisă de Payet în vinclu a a dus victoria Franţei, care nu şi-a justificat statutul de favorită a competiţiei”

El Mundo Deportivo (Spania) – “România a fost un adversar curajos, dar clasa” lui Payet a fost de ajuns pentru Franţa”

AS (Spania) – “Franţa a deschis scorul prin Giroud, dar România nu s-a predat. Precum un invitat extrem de vorbăreţ, care nu ştie să plece de la petreceri, a insistat şi a reuşit să egaleze din penalti. Doar un jucător precum Payet, cineva cu o valoare peste normă, a fost capabil să salveze o echipă a Franţei, care a arătat multe probleme”.

Sport (Spania) – “Payet a salvat Franţa, iar România a arătat că nu a venit în Franţa doar pentru turism”

Gazzetta dello Sport (Italia) – “Lumea îl aştepta pe Pogba să joace rolul lui Platini, pe Griezmann să fie cel din Champions League, dar a fost nevoie de Payet pentru a evita un debut nefericit pentru Franţa. România este un adversar greu de abordat de orice echipă, iar Franţei i-a picat practic victoria din cer. Pe România o ştiam de la acel 2-2 de la Bologna, nu le poţi descifra jocul, care pare unul din alte vremuri. Nu este un catenaccio, dar este un stil de joc care te exasperează, nu-l înţelegi doar în 90 de minute”.