Texas: Al 499-lea condamnat la moarte, executat!

0
404

Miercuri, 12 iunie a.c., în statul american Texas, în Huntsville, a fost executat, prin administrarea injecţiei letale, cel de-al 499-lea condamnat la moarte, după reintroducerea pedepsei cu moartea în 1976, în SUA. Elroy Chester, un negru american, în vârstă de 44 de ani, aflat de 14 ani în culoarul morţii, după ce şi-a recunoscut cinci crime, şi-a primit moartea cântând, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Justiţie din Texas. 15 deţinuţi au fost executaţi, anul acesta, în SUA, dintre care 7 în Texas, care mai are programate 8 execuţii până la sfârşitul anului, potrivit Centrului de informaţii privind pedeapsa capitală (DPIC). Elroy Chester fusese condamnat la moarte pentru uciderea în februarie 1998 a unui pompier, dar mai avea în palmares violarea unei tinere de 14 ani şi agresarea sexuală a surorii acesteia de 17 ani. Ministerul de Justiţie din Texas prezentat  un document conform căruia condamnatul a recunoscut uciderea  altor patru persoane în timpul unor spargeri. Statul Texas deţine recordul în execuţiile din ţară şi chiar luna acesta la 26 iunie se va atinge numărul de 500, din cele 1.300, la nivelul ţării.