Declaraţiile lui Băsescu despre declanşarea unui nou referendum au băgat USL în şedinţă

0
362

Conducerea USL s-a reunit în şedinţă, ieri dimineaţă, la Senat, întâlnirea având loc ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu, care marţi seară a anunţat că a declanşat procedura pentru un nou referendum, pe tema Parlamentului unicameral şi cu 300 de membri. Premierul Victor Ponta a catalogat drept „un nou scandal” anunţul preşedintelui Traian Băsescu. La şedinţă, care a avut loc în biroul preşedintelui PNL, au participat preşedinţii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, vicepremierul Liviu Dragnea, precum şi senatorii jurişti ai PSD şi PNL, Ioan Chelaru, respectiv Tudor Chiuariu. Întrebat cum comentează demersul preşedintelui Traian Băsescu, Ponta a răspuns că este vorba despre „un nou scandal. Trebuie să mai şi muncim, că scandaluri am tot avut în ultimii ani. Ce vrea domnul preşedinte…e cetăţean, are dreptul, foarte bine. Noi vom îndemna cetăţenii să vină la referendum şi să voteze «Da», domnul Băsescu îşi va îndemna susţinătorii să vină să voteze «Nu». Tragem linie şi vedem dacă au fost mai multe răspunsuri de «Da» decât de «Nu»”. „Guvernul guvernează, nu dă din gură la televizor ce ar vrea şi ce nu ar vrea. Facem referendumuri câte vrea preşedintele, dar avem mult mai multe lucruri importante de făcut. Românii nu vor un nou scandal, iar domnul Băsescu nu o să reuşească să mă atragă într-un nou scandal”, a adăugat premierul. Premierul a arătat, totodată, că modificările aduse deja Constituţiei vizează şi introducerea a 300 de deputaţi, arătând că Senatul va reprezenta puterile locale. „Am introdus 300 de deputaţi, normal, deoarece senatorii, aşa cum arată noua Constituţie, vor reprezenta puterile locale. Sigur că şi acolo numărul va fi limitat, însă va fi în funcţie de regiuni şi de judeţe”, a spus Ponta. El a arătat că se bucură că preşedintele Traian Băsescu a afirmat că Legea referendumului este constituţională. „Înseamnă că e constituţională Legea referendumului, mă bucur dacă a zis preşedintele că e constituţională. De altfel, evident că e constituţională, având în vedere că proiectul de lege, aşa cum a fost adoptat de Parlament, este cuvânt cu cuvânt din deciziile CC, şi anume aceeaşi participare, 30% pentru toate tipurile de referendum şi 25%, aşa cum e şi azi – azi e 25% din 50, noi am pus 25% din 30, minim 30%. Evident că e constituţională”, a spus premierul. „Nu mai sunt dispus să comentez toate elucubraţiile domnului Băsescu. Are declaraţii deviante, nu mă interesează. Sunt dispus să discut, o fac de câte ori aveţi disponibilitatea dumneavostră, despre atribuţiile preşedintelui, despre modificările Constituţiei în sensul acesta, despre sensul, semnificaţia, justificarea lor. Asta, da, discut. Mahalagismele, fie şi ale domnului Băsescu, nu le discut”, a spus liderul PNL, Crin Antonescu. El a susţinut, totodată, că în şedinţa USL de ieri dimineaţă nu s-a discutat despre intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a declanşa un nou referendum.

Prim-vicepreşedintele PDL Liviu Negoiţă a declarat, ieri, pentru Mediafax, că democrat-liberalii susţin iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum pe tema Parlamentului unicameral, dar îşi exprimă „rezervele” că USL va respecta rezultatele unui nou referendum. „Susţinem iniţiativa preşedintelui, dar ne exprimăm rezervele că actuala coaliţie, USL, va respecta rezultatul unui nou referendum pe această temă. Preşedintele îşi manifestă un drept constituţional insistând cu un nou referendum pe această temă în faţa unei coaliţii de guvernare care a demonstrat încălcarea principiilor statului de drept”, a spus Liviu Negoiţă.