Donald Trump la Beijing

0
1

Amânată iniţial, după atacul american asupra Iranului, vizita preşedintelui american Donald Trump, la Beijing, are loc în circumstanţe favorabile, în primul rând Chinei. „Prins” în Orientul Mijlociu, sub presiune politică internă şi dependent economic de un rezultat pe care îl poate prezenta ca o victorie înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, dezamăgit de dialogul cu Iranul, Donald Trump nu prea are atuuri şi, mai degrabă Xi va dicta termenii discuţiilor, vizând un armistiţiu comercial şi stabile relaţii comerciale în viitorul imediat. Agenda negocierilor s-a extins pentru a include noi subiecte. La Beijing, Donald Trump, care este însoţit de o delegaţie numeroasă va dori probabil, consideră analiştii, să discute modul în care China, în calitatea de aliat al Teheranului, poate ajuta la rezolvarea problemei iraniene. Deşi este reticentă, în a se „amesteca” în problema enunţată, partea chineză are o oportunitate excelentă de a negocia concesii reciproce din partea preşedintelui SUA, în special în ceea ce priveşte Taiwanul. În cea mai mare parte a anului trecut SUA şi China s-au aflat în pragul unui nou război comercial. La un moment dat, Donald Trump a anunţat un tarif nerealist (145%) pentru bunurile chinezeşti, iar Beijingul a răspuns prin restricţionarea aprovizionării cu metale din pământuri rare. Dar în octombrie, în urma unei întâlniri în marja summit-ului APEC, din Coreea de Sud, liderii celor două mari economii mondiale au convenit să întrerupă războiul comercial. Vizita era anunţată din 20 februarie, dar pentru… luna martie. Ea a fost „împinsă” calendaristic din cauza războiului Israelului împotriva Iranului. Este prima vizită în China după 2017. Beijingul este unul din principalii aliaţi ai Teheranului, un client major al livrărilor de petrol iranian. Principala problemă, dinaintea întâlnirii, a fost stabilirea a ceea ce este dispusă China să facă pentru a ajuta la rezolvarea războiului din Iran şi ce va dori în schimb. Experţii nu se aşteaptă la rezolvarea dezacordurilor economice, ci doar la o prelungire a armistiţiului comercial. Chiar şi acest lucru ar permite fiecărei părţi să considere întâlnirea un succes şi o victorie diplomatică. Printre oficialii administraţiei de la Casa Albă care îl însoţesc pe Donald Trump în China se află secretarul de stat Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth, reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Green, şeful adjunct al cabinetului pentru politici al Casei Albe, Stephen Miler, fiul său Eric şi soţia sa Lara şefa protocolului Monica Crowley. În ciuda sancţiunilor chineze, secretarul de stat Marco Rubio îl însoţeşte pe preşedintele Donald Trump. În calitatea sa de senator american, Marco Rubio –pentru prima dată în China- a susţinut cu înverşunare „drepturile omului”, în China, care a ripostat prin impunerea de sancţiuni împotriva sa. Acum guvernul chinez a folosit un artificiu, mai exact un alt caracter de literă la numele senatorului, pentru a i se permite intrarea în ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *