Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” din Craiova răspunde invitaţiei Teatrului Clasic „Ioan Slavici” – Trupa Marionete Arad şi va participă marţi, 17 mai, la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Arta Animaţiei „EuroMarionete”, cu spectacolul „Pe urmele lui Harap Alb”. Expoziţia vivantă, cu momente comice, este adaptare a poveştii lui Ion Creangă, în regia Rodicăi Prisăcaru, pe care o regăsim şi în distribuţie alături de actorii Alis Ianoş, Daniel Mirea, Iulia Cârstea, Emanuel Popescu, Mugur Prisăcaru şi Ionica Dobrescu. Reprezentaţia pune în valoare scenografia spectacolului „Harap Alb” creată de maestrul Eustaţiu Gregorian, ce a făcut parte din repertoriul Teatrului „Colibri”. Ilustraţia muzicală este realizată de Rodica Prisăcaru şi Mugur Prisăcaru. «Craiovenii s-au bucurat de acest spectacol la închiderea Stagiunii 65 a Teatrului „Colibri”, iar publicul arădean va merge „Pe urmele lui Harap Alb” în festivalul care în 2016 celebrează 65 de ani de la primul spectacol cu marionete în Arad», se precizează într-un comunicat de presă al teatrului craiovean.
Acasă Actualitate Teatrul „Colibri” participă la Festivalul Internaţional „EuroMarionete” de la Arad