De ceva timp suntem martori la un fel de răstignire a conştiinţei noastre naţionale. Omul frumos ce reprezintă esenţa şi viziunea acestui popor este lovit şi înlănţuit de acel om de peşteră, de mlaştină oportunistul zilelor noastre care se metamorfozează în mii şi mii de feluri. Ne-am gândit că este momentul ca omul frumos să renască din propriile sale amintiri pentru că odata cu el va renaşte şi spiritul acestei naţiuni atât de lovită de destinul istoriei, dar care nu încetează să reziste, să strige să plângă şi să învieze.
Am pornit într-un proiect ambiţios, dacă doriţi în stilul lui Don Quijote luptîndu-ne cu balaurii şi morile de vînt care ne înconjoară în această lume prea obosită să mai spere, prea obosită să mai viseze, sau să învieze. Într-una din călătoriile „iniţiatice” am regăsit multe case de patrimoniu cultural românesc abandonate, care plângeau şi aşteptau ca cineva să le redea demnitatea. Nu exagerez când spun că am mers într-un ţinut al plângerii unde tristeţea şi amărăciunea se-mpleteau cu dispererea că o naţiune este indiferentă cu patrimonial său cultural, cu strămoşii noştri, care ne-au transmis un tezaur de sacralitate învăţându-ne cu adevărat arta de a supravieţui atunci când eşti lovit din toate părţile.
Aşadar am ajuns în Bulzeştiul lui Marin Sorescu şi am căutat printre liliecii lui să simt parfumul timpurilor demult apuse dar care încă mai sunt sădite-n noi. Apoi am peregrinat în ţinutul lui Brâncuşi şi am văzut că un demiurg ce s-a născut într-o casă tradiţională românească ne-a lăsat moştenire o coloană fără sfârşit la care nu am reuşit nici măcar până acum să vedem încotro ne călăuzeşte.
Cineva mi-a şoptit că trebuie să reluăm acea călătorie iniţiatică şi ne-am oprit într-un sat ce se numeşte Balota de Jos, peste deal de Bulzeştiul lui Marin Sorescu şi după ce obosisem de atâta tristeţe în jurul nostru iată că o casă de sfârșit de secol XIX “ne-a cerut să o salvăm de la pieire” şi să o ducem în curtea Colegiului Naţional Pedagogic Ştefan Velovan din Craiova pentru ca tinerii nostri să-şi revendice amintirile străbunilor. Un popor fără cultură (fără istorie şi tradiţie) aşa cum ne spunea Kant devine o populaţie.
Această casă tradiţională oltenească a fost luată de o echipă formată din meşteri şi profesori, oameni care au împărtăşit acest ideal, iar după o zi de muncă (1 august 2014) cei 15 bărbaţi au adus ramăşiţele acelei “frumoase românce” de odinioară.
Le-am aşezat cu grijă şi am gândit că va sosi momentul să refacem casa tradiţională în toată splendoarea ei şi poate chiar mai mult decât a fost.
De aceea am chemat un meşter popular, Tertereanu Constantin din ţinutul Lacului Vidra – localitatea Voineasa, care ne-a ajutat să-i reconstruim identitatea şi mai ales să-i redăm spiritul.
Acoperişul ei la origini fusese din papură sau stufăriş, ulterior noi am găsit-o cu tablă ruginită, fiind în pericol de a mai putea recupera ceva. Am refăcut acoperişul cu şindrilă dându-i un aspect aparte, amintindu-ne de origini.
După ce vom termina această lucrare, urmează să o tencuim în interior cu pământ şi să aşezăm obiectele care le-am găsit în ea, sau pe care le-am cules de pretutindeni, obiecte de secol XVIII, XIX şi început de secol XX, creând un adevărat muzeu în curtea liceului.
Mircea Eliade observa că omului modern îi lipseşte tocmai această intuiţie a cosmizării, a ierarhiei ca să fie cu adevărat un om întreg.
Gândim că acest muzeu se adresează tuturor iubitorilor de tradiţie, de frumos, de românism… pentru că este momentul ca fiinţa noastră naţională să renască educând tânăra generaţie în spiritul respectului faţă de valorile autentice.
Doresc să mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat în acest demers iniţiatic, firme, pesoane juridice şi fizice fără de care acest proiect nu putea prinde viaţă.
Aşteptăm iubitorii de frumos din cetatea “Craiova mon amour” şi de pretutindeni să ne viziteze spre a le oferi pagini de patrimoniu cultural românesc recuperat.
Dr.IONUŢ PĂTULARE
Director Colegiul Naţional Pedagogic Ştefan Velovan Craiova
