Candidatul oltenilor, europarlamentarul anului 2014, Marian Jean Marinescu

0
335

Marian Jean Marinescu este din 2007 deputat european de centru dreapta, vicepreşedinte al puternicului grup PPE. În aceşti ani, el s-a remarcat prin participarea la multe din acţiunile importante ale Parlamentului European, printre care misiunile de monitorizare ale alegerilor de la Chişinău, în 2009. Marian Jean Marinescu este singurul oltean aflat pe un loc eligibil pe listele partidelor pentru alegerile europarlamenatare din 25 mai 2014.

Un inginer de avioane intrat întâmplător în politică

Născut şi crescut pe meleaguri oltene, Marinescu este inginer de avioane, absolvent al Facultăţii de Aeronave a Universităţii Politehnice din Bucureşti. Tehnocrat, dar şi politician implicat în toate dosarele sensibile legate de România, iată portretul unui influent deputat european.

Acest inginer de avioane pasionat de meseria sa recunoaşte că a intrat în politică la începutul anilor ‘90 din întâmplare, după ce refuzase mai multe oferte interesante. Marian Jean Marinescu este numit apoi Prefect de Dolj şi, din 2004 până în 2007, a fost deputat în Parlamentul României. Azi este deputat european şi vicepreşedintele celui mai important grup politic european, PPE.

Implicat în protecţia românilor din afara graniţelor

Membru al Comisiei Transport şi Turism şi al Delegaţiei parlamentare pentru Balcanii de Vest, Marinescu este însă prezent adesea în multe alte dosare de actualitate. Majoritatea privesc România sau interesele României.

În 2009, el se implica în protecţia românilor din Italia şi era primit şi de Papa Benedict al XVI-lea la Vatican. Tot în 2009, a făcut parte din delegaţia Parlamentului European de observare a desfăşurării alegerilor de la Chişinău. Aceste alegeri, câştigate la început tot de comunişti şi contestate de populaţie, au dus în cele din urmă la revolta populară şi la schimbarea regimului cu unul proeuropean. În 7 mai 2009, Marinescu redactează rezoluţia votată de Parlamentul European care condamnă «acţiunile antidemocratice şi antieuropene ale regimului de la Chişinău».

Marian Jean Marinescu este prezent şi în dosarul aderării României la Spaţiul Schengen, redactand în acest sens o rezoluţie prin care cerea o rezolvare favorabilă şi fără întârziere a problemei. Aceasta a fost votată de Parlamentul European cu o majoritate cvasi-absolută.

Cel mai influent oltean din Parlamentul European

După opt ani de muncă şi realizări în Parlamentul European, anul acesta Marian-Jean Marinescu a fost singurul român desemnat Europarlamentarul Anului la categoria “Cercetare şi inovare”, în cadrul galei anuale a “MEP Awards” pentru meritele raportului său privind sistemele de navigaţie prin satelit Galileo şi EGNOS. Practic, olteanul Marian Jean Marinescu a stabilit cadrul legislativ pentru dezvoltarea sistemului “Galileo”, primul GPS European, ale cărui aplicații vor crea sute de mii de noi locuri de muncă.

Un nostalgic al Institutului de Aviaţie din Craiova

Dar Marian Jean Marinescu, în ciuda succesului său în cariera politică europeană rămâne un nostalgic al anilor în care era inginer de avioane la Institutul de Aviaţie din Craiova:

«Am avut norocul să prind o perioadă foarte bună, am lucrat la un proiect de la început până la sfârşit, adică de la primele linii pe planşetă până la prototip, ceea ce este un avantaj foarte mare. Am lucrat şi în uzină, dar am lucrat şi în proiectare foarte, foarte mult.»

Ce îi lipseşte cel mai mult din perioada aceea?

«Se zice că cine simte mirosul de gaz ars pe pistă, se va întoarce întotdeauna la aviaţie şi nu va uita niciodată. Când ieşeam la pistă şi făceam încercări şi stăteam ore întregi cu avionul nu era uşor. Nu era relaxant pentru că erau probleme; se ducea avionul, venea înapoi cu o problemă, deci era o muncă destul de stresantă. Dar asta nu se uită şi aş face-o oricând, cu cea mai mare placere! Oricând!».